Criza actuală poate fi văzută ca un fel de punere între paranteze, poate binevenită, chiar dacă dureroasă, a curgerii mult prea accelerate şi aparent de neoprit a unui model socio-economic neoliberal, care şi-a arătat, în mai puţin de două decenii de extindere progresiv planetară, excesele şi noxele la care duce aplicarea lui necontrolată, avidă, abuzivă, la toate aspectele vieţii umane. Odată intraţi în detenta obligată indusă de răvăşirea internaţională a lumii, ca să-i spunem aşa, poate că putem folosi acest răgaz haotic pentru a ne lua un moment de distanţă, de pauză, de detaşare de noi înşine şi de maşinăria socială în care suntem inseraţi, spre a vedea mai bine în noi şi în jur.
Neaşezarea politică tumultuoasă la care asistăm ne poate induce ideea de a încerca să înţelegem mai bine mecanismele legislative, financiare şi economice pe care este construită societatea noastră, spre a nu ne mai lăsa manipulaţi cu atâta uşurinţă de către politicieni incompetenţi, jurişti corupţi şi jurnalişti venali de tot soiul, pentru a ieşi din isteria şi confuzia mentală induse cu televizorul şi a începe să gândim încetişor cu capetele noastre. Poate e momentul să mai citim puţină legislaţie, să mai înţelegem nişte legi economice elementare şi niscaiva reguli financiare de bază.
Blocajul economic, cu şomajul aferent şi cu modificarea funcţionării unor întregi sectoare, ne poate împinge să ne regândim putinţele şi competenţele individuale, să încercăm să achiziţionăm noi cunoştinţe, noi instrumente de lucru, să mai trecem eventual pe la un curs sau printr-o şcoală. Să ne reconvertim poate de la condiţia modestă şi obedientă de salariaţi asistaţi de stat la cea mai curajoasă şi mai riscată de întreprinzători, fie ei cât de mici, din mediul privat.
Austeritatea financiară ne poate obliga să ne regândim priorităţile nu doar în domeniul cheltuielilor publice, c
