Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Covei ar putea scăpa de arest

Publicat in GAZETA de SUD, marți 17 august 2010 ·

La aproape un an de când a fost arestat preventiv, Iustin Covei ar putea ieşi din închisoare, după ce, vineri, Tribunalul Bucureşti i-a admis cererea de eliberare provizorie. Covei şi încă zece inculpaţi din dosarul în care sunt judecaţi pentru infracţiuni cu cărţi de credit ar putea scăpa de arest dacă şi magistraţii Curţii de Apel Bucureşti vor res-pinge recursul formulat de procurorii DIICOT.

Tribunalul Bucureşti a admis, vineri după-amiază, cererile de eliberare provizorie sub control judiciar formulate de Iustin Covei şi alţi zece inculpaţi din dosarul în care sunt judecaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Astfel, după 11 luni de când au fost arestaţi preventiv, Iustin Covei, dar şi Jean Mihăilă, Mihail Bârcă, Marius Dancă, Petrel Hălănei, Sergiu Dumitru, Eman Vătămăniţă, Marius Trîncă, Nicolae Dirivan, Alin Şoşa şi Sorin Buruiană au şansa să părăsească arestul şi să fie judecaţi în stare de libertate.

De pe 18 septembrie 2009, de când au fost arestaţi preventiv, Covei şi restul carderilor nu au reuşit să iasă din arest, în ciuda zecilor de cereri de eliberare provizorie sau de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate.

Vineri, 13 august, norocul se pare că a fost de partea lor, pentru că Tribunalul Bucureşti a admis nu mai puţin de 11 cereri de eliberare provizorie sub control judiciar formulate de tot atâţia inculpaţi.

Potrivit informaţiilor făcute publice de Tribunalul Bucureşti, în şedinţa de vineri, instanţa a dispus punerea în libertate a celor 11 inculpaţi, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. Totuşi, aceştia nu au ieşit din arest, pentru că, în aceeaşi zi, procurorii din cadrul DIICOT - Structura Centrală au declarat recurs, care se va judeca la Curtea d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

CCR respinge prima sesizare făcută de președintele Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 24 minute
Curtea Constituțională a României a respins, astăzi, 17 iulie 2025, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, conform deciziei CCR. Iată ce spune Curtea Constituți

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 25 minute
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 31 minute
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

VIDEO Selly, după incidentele de la „Beach, Please”: „Asta e muzica pe care o ascultă copiii voştri! Eu n-aş vrea să trăiesc într-o ţară în care revine cenzura!”

HotNews acum 19 minute
Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, co-organizator al Festivalului „Beach, Please!”, răspunde acuzațiilor din spaţiul public privind promovarea, la acest eveniment, a consumului de droguri şi a muzicii cu versuri violente sau sexuale: „Muzica h

Noul prim-ministru al Ucrainei a fost aprobat de Parlament. Iulia Svîrîdenko anunţă un audit complet al cheltuielilor publice

News.ro acum 22 minute
Parlamentul Ucrainei a votat joi numirea Iuliei Svîrîdenko în funcţia de prim-ministru al ţării, au anunţat parlamentarii pe reţelele sociale, relatează Reuters. Potrivit mai multor parlamentari, 262 dintre ei au votat pentru Svîrîdenko, o majoritat

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°