Se înmulţesc manifestările antiromâneşti şi presiunile unor oficialităţi din Ungaria, vizând impunerea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc. Acum câteva săptămâni, preşedintele Traian Băsescu a asistat imperturbabil, la Universitatea de vară de la Tuşnad, la discursurile incalificabile ale lui Laszlo Tökes şi premierului ungar Viktor Orban. După câteva zile, trei asociaţii maghiare, apropiate de UDMR, au trimis la ONU un “Raport din Umbră” în care denunţau, cu incredibil tupeu, încălcarea în România, pe toate planurile, a drepturilor maghiarilor. Europarlamentarul Szegedi Csanadi instigă secuii să iasă în stradă. Barikad, oficiosul partidului Jobbik (aflat în coaliţia de guvernare de la Budapesta), publica harta României fără Transilvania. Mai nou, obrăznicia netaxată dă curaj. În Harghita, sâmbătă, nişte sceleraţi au tropăit în uniforma Gărzii Maghiare, organizaţie paramilitară extremistă, cu inflexiuni fasciste, a aceluiaşi Jobbik (reprezentat la Gheorgheni de liderul său, Vona Gabor), scoasă în afara legii până şi în Ungaria.
Reacţia autorităţilor române, de la Preşedinţie, la Guvern şi la Parchetul General? Nevolnică. La fel ca şi a partidelor, cu excepţia PRM şi a PC. Boc şi PDL ţin cu dinţii de guvernare şi ştiu că şandramaua li se prăbuşeşte, dacă UDMR se retrage. PSD şi PNL sunt şi ele surde şi oarbe pentru că, în perspectiva unor alegeri, voturile maghiarilor contează. Interesul de partid primează faţă de interesul ţării. Parchetul General? Caută hoţi de buzunare şi de găini. Mă întreb, însă, dacă ar fi tot atât de pasiv în cazul în care ar afla că, în replică la Garda Maghiară, alte grupuri ar îmbrăca uniforma Gărzii de Fier. Probabil că atunci, pe bună dreptate, ar reacţiona.
P.S.: Ponta i-a pus lui Geoană, pentru şase luni, căluş. Să mai zică cineva că nu-i democraţie în PSD!