Producătorii de grâu au dublat preţurile în acest an, situaţie care a creat un blocaj pe piaţă şi a scumpit făina cu 40% în ultima săptămână, astfel că pâinea va costa cu aproximativ 15% mai mult până la finele lui august, a declarat Aurel Popescu, preşedinte Rompan.
"Preţul făinii a crescut în ultima săptămână cu circa 40%, de la 750 de lei pe tonă la 1.050 de lei. Pentru un kilogram de pâine sunt necesare 750 de grame de făină şi, pe măsură ce făina scumpă va ajunge în brutării, preţul pâinii va creşte. Părerea mea este că majorarea va avea loc în valuri, iar până la sfârşitul lunii august pâinea se va scumpi cu circa 15%", spune Popescu, citat de Mediafax.
Popescu explică aceste creşteri prin blocajul care s-a produs în ultima lună pe piaţa de panificaţie.
Potrivit preşedintelui Rompan, România a exportat anul trecut două milioane de tone de grâu, în condiţiile unei producţii de circa 5,2 milioane de tone. Exporturile au fost făcute din rezervele din anul 2008, când recolta a fost de aproximativ şapte milioane de tone. Exportul a avut ca efect însă un deficit pe piaţa internă, astfel că în lunile mai-iunie au fost necesare importuri, din Ungaria.
Deoarece importurile şi costurile de transport depăşeau semnificativ preţul de atunci la grâul din piaţa internă, firmele de panificaţie nu şi-au făcut stocuri şi au aşteptat producţia din acest an. "Astfel, s-au creat nişte goluri, întrucât în iulie nu s-a aprovizionat nimeni, pentru că nu s-a recoltat nimic, din cauza ploilor. Acum, în luna august, când s-a recoltat, toată lumea a sărit pe producătorii de grâu, care din acest motiv şi pe fondul creşterii cotaţiilor pe pieţele internaţionale au dublat preţul. De la 400-450 de lei pe tona de grâu anul trecut au ajuns acum să ceară şi peste 800 de lei pe tonă, ajungând chiar la 1.000 de lei", a explicat Popescu.
Acesta a adăugat că produ