Un bebeluş de cinci zile cu septicemie a fost plimbat 24 de ore între spitalele bucureştene. Probabil se mai plimba şi la această oră dacă mai avea zile fără intervenţia lui Raed Arafat. “N-am intervenit decât să aplic procedura, n-am intervenit cu nimic în plus”, a spus modest Arafat şi luat-o de la capăt. Luni seară putea fi văzut la Maternitatea Giuleşti ţinând de o targă, calmând o mamă disperată sau mustrând cu eleganţă presa pentru agresivitatea goanei după informaţii. Cu siguranţă ar urca în elicopter dacă vreun turist rătăcit ar avea în acest moment nevoie de ajutor.

Arafat a ajuns din întâmplare în România, pentru că sistemul nostru de învăţământ avea nevoie de finanţare din partea străinilor, astfel că i-au aprobat fără rezerve dosarul din prima, scutindu-l să aplice pe la alte universităţi din Europa. Deşi provenea dintr-o familie relativ bogată, Raed Arafat a aflat pe pielea lui ce înseamnă produsele pe cartelă şi penele de curent în cămin. A slăbit brusc 16 kilograme, dar a rămas în România şi după absolvirea facultăţii, deşi perspectivele era nelimitate.

Într-un final, a fost promovat în Ministerul Sănătăţii, dar nu a renunţat la adrenalina urgenţelor. “Acum fiind la minister, sunt situaţii în care sâmbătă şi duminică mă duc să fac gardă voluntară, numai ca să nu pierd abilităţile, cunoştinţele şi îndemânarea în domeniu. Păstrez legătura cu domeniul practic şi nu am de gând să-l las. Faptul că ajuţi pe cineva, că salvezi o viaţă, că faci ceva, indiferent că o faci prin sistem sau personal, este un lucru care nu are egal”, declara el.

Recunoaşte că a avut momente când i-a venit “să-şi ia câmpii”, dar a rămas aici, fiind probabil musulmanul care primeşte cele mai multe acatiste.

Şi ne-a pus diagnosticul corect: “Mi-e necaz că în România, în orice domeniu, prea puţină lume merge până în pânzele albe pentru a realiza ceva de folos”.