Peste 120 de milioane de ţigarete (306.142 pachete) au fost confiscate de poliţişti, în ultimele trei luni, în cadrul acţiunilor de combatere a contrabandei cu tutun.
Potrivit rapoartelor Ministerului de Interne, peste 1.900 de persoane sunt cercetate pentru astfel de fapte. Dintre acestea, 166 au fost reţinute, 115 arestate şi alte 878 de persoane sunt cercetate penal. Peste 400 de maşini implicate în transportul ţigaretelor au fost indisponibilizate.
Poliţiştii mai spun că o parte din ţigările confiscate, aproximativ 300.000, proveneau din magazinele duty-free. În urma acţiunilor de combatere a evaziunii fiscală şi a contrabandei cu tutun, multe dintre aceste duty-free-urile care comercializau ţigări s-au închis. De altfel, de la 23 iunie, de când a intrat în vigoare a Ordonanţei nr. 54/2010, privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, au fost instrumentate 359 de infracţiuni în 291 de dosare penale înregistrate la nivelul Poliţiei Române, prejudiciul cauzat ridicându-se la suma de 4.806.545 de lei, din care a fost recuperată valoarea totală de 1.434.729 de lei.
În activităţile de prevenire a contrabandei cu ţigări şi combaterea evaziunii fiscale au fost angrenaţi aproape 3.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne. Aceştia au controlat peste 1.100 de societăţi comerciale, au organizat 580 de filtre rutiere, 142 de acţiuni în zonele de frontier, 530 în pieţe şi târguri, 453 pe rute de transport şi 341 în alte zone.