Preşedintele FC Steaua, Helmuth Duckadam, a declarat, aseară, că mulţumeşte fanilor stelişti prezenţi la meciul cu Victoria Brăneşti, care, deşi au fost puţini, au fost buni.
"Vreau să mulţumesc echipei, toţi jucătorii au făcut un efort fantastic. Vreau să le mulţumesc şi suporterilor care au venit, au fost puţini dar buni. Pentru noi urmează două săptămâni de foc, dacă reuşim calificarea în grupele Ligii Europa şi un rezultat bun cu Vaslui sunt sigur că stadionul se va umple cu Timişoara. Per ansamblu Steaua a arătat că e o echipă superioară Victoriei Brăneşti. Sper să obţinem un rezultat bun cu Grasshopper, care să ne ajute în retur şi să ne calificăm", a afirmat Duckadam.
Noul preşedinte al Stelei, ca şi Emeric Ienei la meciul cu Universitatea Craiova, a fost aclamat de suporteri, la ieşirea de la tribuna oficială, a oferit autografe şi s-a pozat cu unii dintre ei.
Formaţia Steaua Bucureşti a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Victoria Brăneşti, tehnicianul Ilie Dumitrescu debutând astfel cu o victorie la gruparea din Bulevardul Ghencea, în etapa a IV-a a Ligii I.