Cartea „Teatrul de artă, o tradiţie modernă“, apărută la Editura Nemira, este un instrument de cercetare dedicat studenţilor, criticilor, profesorilor şi spectatorilor. Volumul coordonat de profesorul George Banu reuneşte studii, eseuri şi definiţii date de cei mai importanţi oameni de teatru care au inventat şi au conservat acest concept.
„Teatrul de artă nu este o problemă de rebeliune, ci una de transformare. El are de-a face cu munca zilnică şi înaintarea treptată. E legat de maturizare, şi nu de explozie. (...) Trebuie să devii adult ca să iubeşti teatrul de artă", scrie George Banu. El mai consideră că, aflat la polul opus al teatrului de divertisment, teatrul de artă se prezintă „ca un spaţiu de rezistenţă, ca o practică inexpugnabilă, ca o disidenţă publică. Acolo unde totul trebuia să fie politic, teatrul de artă, sustrăgându-se politicii, devine cu adevărat politic".
În opinia criticului, regizorul devine un garant al accesului la teatrul de artă şi desprinderea de teatrul de divertisment depinde numai de el.
Jean- François Dusigne, profesor la Universitatea Paris VIII - Saint Denis, aminteşte că sintagma „teatru de artă" a apărut mai întâi ca titlu, devenind concept şi apoi program. Fondator al Teatrului de Artă de la Paris, în 1891, Paul Fort poate fi considerat inventatorul denumirii. Constantin Stanislavski şi Nemirovici-Dancenko au fondat, apoi, în 1898, Teatrul de Artă din Moscova. Fritz Erler, Georg Fuchs şi arhitectul Max Littmann au deschis şi ei Teatrul de Artă din München, în 1908.
Contribuţii cruciale în Franţa au avut Jacques Copeau şi Antoine Vitez. În primii săi ani, teatrul de artă implica o profesiune de credinţă, fondatorii săi angajându-se să treacă în plan secund rentabilitatea propriei lor întreprinderi teatrale, în favoarea unui interes superior, în speranţa de a-i oferi publicului satisfacţie intelect
