Funcţionarii de la Biroul de Permise s-au trezit cu mai puţine zile de concediu din cauza sutelor de suceveni care vor să devină şoferi.
Angajaţii Biroului de Permise Auto nu-şi văd capul de treabă. În fiecare zi, peste 100 de persoane îşi aşteaptă rândul la sala de examen pentru proba teoretică. Drept urmare, mulţi dintre angajaţi au fost nevoiţi să-şi amâne concediul.
„Este mai puţin personal acum. Din cauza numărului mare de oameni care vin aici am prelungit programul, dar am tăiat şi din concediile oamenilor. Cei care îşi programaseră concediul pentru luna august l-au mutat. Luna aceasta este plină de activitate în fiecare an, dar acum este şi mai mult de muncă“, a explicat Florin Chieptănaru, directorul insituţiei.
Instructori auto aglomeraţi
Unii elevi, recent ajunşi la majorat, tocmai şi-au finalizat orele cu instructorul auto şi sunt pregătiţi să-şi încerce norocul pentru a obţine carnetul de conducere.„Eu am făcut şcoala de şoferi înainte de 18 ani şi am susţinut examenul pentru permis categoria B, iar acum am venit să dau C-ul“, ne-a declarat Ionuţ Pîţu, de 18 ani.
Fenomenul este valabil şi la şcolile de şoferi, care abia fac faţă solicitărilor elevilor care doresc să înveţe să şofeze. Dacă înainte fiecare avea în medie 25 de cursanţi, acum au peste 35. „În luna aceasta a crescut numărul elevilor cu aproape 30%. Sunt mai mulţi acum pentru că şi şcolarii au vacanţă şi sunt foarte multe persoane care au concediu“, ne-a declarat Dumitru Chelaru, administratorul unei şcoli de şoferi.