Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a deschis Şcoala de vară pentru elevii performanţi

Publicat in GAZETA de SUD, marți 17 august 2010 ·

20 de elevi craioveni cu rezultate bune la învăţătură sau cu aptitudini deosebite care s-au implicat de-a lungul anilor în diverse activităţi de voluntariat sunt beneficiarii cursurilor Şcolii de vară „Timp liber şi Performanţă“, în perioada 16-22 august. Proiectul se desfăşoară la Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova, de unde sunt şi cei mai mulţi dintre elevii de elită selectaţi. Alături de aceştia, la cursurile şcolii de vară participă şi elevi de la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ şi Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu“. „Este prima ediţie a Şcolii de vară organizate de Asociaţia Ro-Talent în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, Asociaţia Didactică, Muzeul de Artă, Muzeul Olteniei, cinematograful Patria şi CN «Carol I» şi finanţat de Direcţia Judeţeană pentru Tineret. Elevii selectaţi sunt liceeni şi vor participa la cursuri de literatură, biologie, geografie, psihologie, educaţie muzicală, fizică/chimie, limba engleză şi ateliere de lucru care vor viza atât aspecte psihopedagogice privind valoarea timpului liber pentru dezvoltarea personalităţii, predate de nouă profesori din mediul preuniversitar, dar şi universitar. În plus, vor avea şansa să vizioneze filme la cinematograful Patria sau să viziteze Muzeul Olteniei, Secţia Ştiinţele Naturii“, a menţionat Sorina Dumitrescu, consilier psihopedagog la Colegiul Naţional „Carol I“. Proiectul se va încheia cu Gala absolvenţilor Şcolii de vară. Bugetul total al acestuia este de 14.117 lei, din care 3.300 de lei reprezintă finanţare de la Direcţia Judeţeană pentru Tineret. „Este prima dată când am şansa să particip pe perioada vacanţei de vară la cursuri. Este o şansă reală de a-mi îmbogăţi cunoştinţele de cultură generală, dar şi de a lega prietenii. Din clasele gimnaziale m-am implicat în diverse activităţi de voluntariat, am încercat pe cât posibil să îmi oc

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 37 minute
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 32 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 3 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 2 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 14 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 12 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 13 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°