Fără nici o îndoială, ceea ce s-a întâmplat la Maternitatea Giuleşti e o tragedie. Mai mult, mai rău, e o tragedie ce putea fi evitată dacă cei implicaţi ar fi fost responsabili. Dacă asistenta era lângă copii, dacă firele alea erau izolate cum trebuie, dacă erau bani de monitoare…

De ieri seară presa e şi ea în fierbere: avem o tragedie, cum procedăm. Păi… Difuzăm cadre cu bebeluşii arşi, facem live-uri alandala, cu greşeli, comentând live, ca la fotbal, imaginile arătate de operator. Aaaaaa, tragedia umană în direct!

Imediat ce ne dezmeticim un pic, invităm în studiouri diverse persoane şi personaje care n-au nici o legătură cu sistemul sanitar, cu tragedia aceasta. Sunt părerologi, bucuroşi să apară la TV, abonaţi la ecran indiferent de subiect, care nu spun nimic nou şi au acelaşi discurs, schimbând doar subiectul: sistemul, politicienii, mita, dezinteresul, furtul – tot tacâmul!

Şi facem şi-o campanie ca să cerem doliu naţional. Iertare, nu vreau să par şi nici nu sunt lipsită de respect ori de înţelegere pentru tragedia prin care trec acum părinţii care şi-au pierdut copiii. Nu pot nici măcar să-mi imaginez cât de cumplită trebuie să fie încercarea prin care trec nişte părinţi care şi-au pierdut copilul. Dar de aici şi până la a cere doliu naţional în memoria copilaşilor… De ce nu se întâmplă asta şi pentru cei peste 1100 de oameni care au murit pe şosele în prima jumătate a acestui an? Sau pentru bolnavii care mor cu zile, banal, în afara unui accident. Sau pentru pensionarii care trebuie să aleagă între mâncare şi medicamente. Sau pentru femeile care-s ucise în bătaie de bărbaţi. Sunt tot atâtea victime ale sistemului!

Alţii cer supraveghere video şi audituri în spitale. Dar până ieri? De ce n-aţi cerut supraveghere video şi audit săptămâna trecută, acum o lună, acum un an, doi, cinci? Oare nu se ştia şi atunci că sistemul sanitar