Producătorul de mezeluri Marex, cea mai mare companie din cadrul grupului din Brăila controlat de familia Moraru, estimează pentru anul acesta o creştere de până la 5% a vânzărilor după ce a finalizat anul 2009 cu o cifră de afaceri de peste 87 de milioane de euro.
"Principala provocare a anului 2009 a fost menţinerea funcţionării echilibrate a companiei într-un mediu economic instabil şi mai ales total imprevizibil. În ceea ce priveşte 2010, credem în menţinerea nivelului actual al vânzărilor şi chiar într-o creştere de până la 5% în comparaţie cu 2009. De asemenea, nivelul rentabilităţii se va menţine sau va creşte uşor", a declarat Marin Moraru, directorul general şi acţionar al grupului de companii Marex.
El a adăugat că estimările sunt realizate pe fondul evoluţiei rezultatelor companiei din primele cinci luni ale acestui an, când, potrivit lui Moraru, cifra de afaceri a fost relativ egală cu cea obţinută în aceeaşi perioadă a anului 2009.
Nu vede o revenire rapidă a consumului
Cu toate acestea, Moraru afirmă că nu există semne de revenire a consumului pe plan local şi că acest fenomen va continua să se menţină pe termen scurt. "Nu cred în apariţia unor semne de revenire a consumului pe fondul existenţei unor premise certe de scădere a veniturilor populaţiei şi implicit a puterii de cumpărare", a declarat acţionarul Marex.
Marex a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 87,3 milioane de euro, în creştere cu 4% faţă de 2008, potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii companiei. Deşi rezultatul a fost sub aşteptările iniţiale ale producătorului din Brăila, care viza pentru anul trecut realizarea unei cifre de afaceri de 400 mil. lei (peste 90 mil. euro), ca urmare a efectelor crizei economice, Marex s-a numărat printre puţinele companii din industria alimentară care a înregistrat o creştere a afacerilor în 2009. @N