Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reparaţii capitale de primă urgenţă la Spitalul din Sighişoara

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 18 august 2010 ·

Corpul B al Spitalului Municipal din Sighişoara va beneficia de lucrări de reabilitare a infrastructurii. Veche de peste o sută de ani, clădirea spitalului este considerată monument istoric, iar reparaţiile trebuie să respecte toate normele privind monumentele istorice.

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a inclus şi Spitalul Municipal Sighişoara, corpul B în Programul de acţiuni pe anul 2010 privind executarea şi, după caz, expertizarea tehnică şi proiectarea unor lucrări de intervenţie în primă urgenţă la construcţii vulnerabile şi care prezintă pericol public. CNI a scos la licitaţie lucrările de reparaţii la corpul de clădire B, valoarea investiţiei ajungând la circa 2.900.000 lei. “Reparaţiile la corpul B sunt strict necesare. Toată treaba s-a derulat prin CNI, ei au elaborat documentaţiile, au organizat licitaţia, caietul de sarcini, totul. Noi suntem doar beneficiarii”, a declarat dr. Alexandru Stra, director medical interimar Spitalul Municipal Sighişoara.

Iniţial se dorea un nou spital

nul trecut, fostul ministru al Sănătăţii Ionuţ Bazac a aprobat studiul de fezabilitate, măsurători pentru realizarea unui nou spital la Sighişoara. Şi implicit erau nevoie de sume mari de bani, care în actuala economie ar fi o gaură la bugetul statului. “Se dorea construirea unui nou spital, dar costurile implicate pentru construcţie sunt infinit mai mari decât reabilitarea unor clădiri”, a continuat directorul medical.

Lucrări de intervenţie în primă urgenţă

În prezent, starea clădirilor lasă mult de dorit. Spitalul a fost dat spre folosinţă în 1896, are peste 100 de ani de existenţă şi a fost declarat clădire monument istoric. „Sunt monumente naţionale şi chiar dacă se repară pe dinafară este nevoie de obţinerea unor avize”, a explicat Strat.

Potrivit acestuia, cele mai urgente lucrări sunt reparaţiile la acoperiş, instalaţiile

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 2 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 54 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 56 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°