Vestea inevitabilă, vestea de care mă temeam, a sosit: vineri, 6 august s-a stins din viaţă, la 62 de ani, Tony Judt, istoricul care a întruchipat exemplar vocaţia intelectualului public.
A fost un gânditor pentru care moralitatea şi politica nu sunt domenii incompatibile. Spirit polemic, ostil certitudinilor comode, Tony Judt a provocat, prin scrierile sale, reacţii puternice şi adeseori agresive. Îl exaspera orice formă de fundamentalism. Cărţile sale (unele traduse în limba română la Editura Polirom) stau mărturie pen tru o atitudine de consecventă respingere a oricăror fixaţii ideologice.
Detesta ideile preconcepute şi fanatismele de orice natură. A fost unul dintre primii care au scris despre rolul intelectualilor critici din Europa de Est în dezagregararea sistemelor comuniste. Tot el a scris apoi despre declinul acestui rol, despre convertirea unora dintre aceşti foşti disidenţi în opusul a ceea ce promiseseră şi păruseră a fi.
Am polemizat cu Tony Judt într-un articol apărut în "Common Knowledge", reluat în cartea mea "Fantasmele salvării" (Polirom, 1999). Preferam să nu văd că unii foşti disidenţi deveniseră, aşa cum scria el, caricaturile propriului trecut eroic. Închideam ochii când mi se arătau texte de susţinere ale unor nega ţionişti ai Holocaustului. Departe de fi luat critica mea drept o ofensă, Tony Judt s-a referit favorabil la acea carte într-un articol în "New York Review of Books" despre România care i-a scandalizat şi ulcerat pe mulţi filistini.
Dând filmul înapoi, mi-e teamă că profesorul de la New York University, directorul Institutului Remarque de Studii Europene, autorul magistralei istorii a Europei de în anii Războiului Rece ("Epoca postbelică", Polirom, 2008) a avut în mare măsură dreptate. Tributar paradigmei societăţii civile şi unui universalism etic poate naiv, nu vedeam lucruri care ave
