Primăria Bistriţa a amenajat o staţie de autobuz la un metru distanţă de un bloc de locuinţe. Zeci de locatari cer autorităţilor să stopeze lucrările şi spun că se tem pentru viaţa copiilor, care din scară pot ajunge direct în faţa autobuzelor care circulă neîntrerupt în zonă.
Locatarii unui bloc din municipiul Bistriţa, din strada Dumbravei colţ cu Rodnei, s-au scandalizat după ce s-au trezit cu o staţie de autobuz la un metru de uşa de acces în scară.
Locatarii blocului numărul 7 au scris deja o petiţie la primărie şi ameninţă cu proteste. Ei spun că deocamdată municipalitatea nu i-a băgat în seamă. Unul dintre locatarii iritaţi de hotărârea Primăriei bistriţene, cel care semnează şi petiţia colectivă , Mihai Moldovan, spune că amenajarea staţiei este o decizie aberantă: „ Nu vrem şi nu suntem de acord cu această construcţie care ne ia aerul pur şi simplu. Ne este frică pentru copiii mici pe care îi avem. Va începe şcoala, vă daţi seama ce va fi după data de 15 septembrie, atunci când încep cursurile ", spune Moldovan.
De aceeaşi părere sunt şi ceilalţi locatari, care ameninţă că vor apela la toate formele de protest pentru a opri lucrările de amenajare a staţiei respective: „ Nemulţumirea noastră e cu atât mai mare cu cât, primăria nu ne-a informat asupra construcţiei: pur şi simplu ne-am trezit într-o bună dimineaţă cu nişte muncitori la uşa noastră. Ce să mai fi făcut?", mai spune Mihai Moldovan. Nici familiile Rauca sau Tănase nu se lasă mai prejos. Oamenii, adunaţi în faţa scării într-un protest ad-hoc acuză municipalitatea că nu ţine cont de părerea cetăţeanului de rând." Noi i-am votat şi acuma au uitat de noi", se plâng locatarii din Dumbravei 7.
Municipalitatea spune că este o decizie tehnică
Viceprimarul George Avram susţine că amenjarea staţiei de autobuz are toate avizele necesare, inclusiv cel al Poliţiei Rutiere, ins