„Clipa asta minunată nu se întoarce niciodată...", ar putea cânta din nou Corina Chiriac şi pentru mine la cei 78 de ani...

Realizator al unor filme care cred că vor mai rămâne ani buni în istoria cinematografiei româneşti: „Două lozuri", „D'ale Carnavalului", „Telegrame", „Bădăranii", „Elixirul tinereţii", „Vremea zăpezilor" şi multe, multe altele, pentru copii, dar mai ales „Doi bărbaţi pentru o moarte", film interzis acum peste 40 de ani de Cabinetul Doi!

Filmul respectiv, în timp a fost considerat de presă, atât în ţară, cât şi în străinătate, o „capodoperă necunoscută"...

Ei bine, împlinesc astăzi 78 de clipe care, adunate în ani de viaţă, mă bucură peste poate! Un înţelept zicea că nu contează câţi ani ai trăit în viaţă, ci contează câtă viaţă ai trăit în ani! Aşa să fie oare?

După realizarea a peste 20 de filme de lung metraj şi a peste 100 de scurt metraj, ştiinţifice şi documentare, după 14 premii naţionale şi internaţionale, merit să mă laud, însă lauda de sine nu miroase a bine... Dar cine să mă laude, dacă nu chiar eu. Mi-am zis s-o fac şi poate o mirosi a bine! Ştiu că noaptea e cel mai bun sfetnic, cum ştiu că „Timpul" e cel mai mare hotărâtor al unor merite. Cred fără tăgadă că el, Timpul, poate ridica sau coborî din drumul vieţii pe oricare creator. E de neînchipuit şi total nedrept ca unor slujitori ai artei care încă trăiesc să nu li se aprecieze meritele decât după ce ne părăsesc...

Puţin mai lipsea ca Eugenia Naghi, o distinsă monteuză de filme, să sărbătorească împreună cu mine cei 50 de ani de la unirea dragostei noastre în faţa lui Dumnezeu. A trebuit să plece înainte de vreme. „Când împlineşti 78 de ani nu mai seamănă deloc cu împlinirea a 77 de ani."

Poate ar fi trebuit să nu mă prea bucur că am trecut cu bine de cei 77 de ani şi am început cu alt condei să-l scriu pe cel de-al 78-lea, cân