Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rony Levy, la ultimele apariţii

Publicat in Jurnalul, miercuri 18 august 2010 ·

Unirea Urziceni este tot mai aproape de dezintegrare. Patronul Dumitru Bucşaru este decis să vândă aproape toţi jucătorii, antrenorul Rony Levy (foto) a ameninţat că pleacă după după meciul retur cu Hajduk Split, iar jucătorii sunt iritaţi la maximum de faptul că încă nu au găsit pe carduri nimic din restanţele contractuale.

Conform unor surse apropiate clubului ialomiţean, ieri a avut loc un schimb dur de replici între patronul Dumitru Bucşaru şi antrenorul Rony Levy, israelianul cerând să-şi primească drepturile financiare până miercurea viitoare şi reproşând că jucătorii nu au primit nici un leu, deşi li s-a comunicat că vinerea trecută le fuseseră alimentate conturile. De asemenea, Levy l-a anunţat pe patron că va mai conduce echipa doar mâine seară, la Split, din play-off-ul Europa League şi la retur, şi în următoarea etapă din Liga 1 luni, la Braşov. Is­rae­lia­nul e decis să dea curs ofer­tei concrete primite de la campioana Croa­ţiei, Dinamo Zagreb, rămasă fără antrenor după eliminarea din tu­rul 3 preliminar al Ligii Campio­ni­lor.

Tot ieri, într-un local aflat în apropierea sediului Unirii, a avut loc o întâlnire între Dumitru Bucşaru, căpitanul George Galamaz şi finanţatorul Stelei, Gigi Becali, transferul jucătorului în Ghencea fiind, din câte se pare, o chestiune de ore. Mai mult, preşedintele Astrei Ploieşti, Petre Buduru, s-a aflat ieri la Bucureşti, făcând o ofertă pentru patru jucători ai Unirii: Bilaşco, Galamaz, Marinescu şi Ricardo. Pro­punerea vine după ce săptămâna trecută Dumitru Bucşaru a negociat cu patronul ploieştenilor, Ioan Niculae, acesta din urmă dorind să cumpere, la pachet, majoritatea jucătorilor Unirii Urziceni. În cele din urmă se pare că discuţiile s-au împotmolit, iar Astra a revenit ieri doar cu o ofertă pentru cei patru. Unirea Urziceni este tot mai aproape de dezintegrare. Patronul Dumitru Bucşaru este

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Județul pentru care a fost emis cod roșu de vânt puternic. Rafalele vor ajunge la viteze de 140 de kilometri pe oră

Ziare.com acum 39 minute
Zona de munte a judeţului Cluj se va afla, în noaptea de joi spre vineri, 2 spre 3 ianuarie, sub avertizare Cod roşu privind intensificări ale vântului, care va atinge, la rafală, viteze de 140 de kilometri pe oră. Administraţia Naţională de Meteoro

Benjamin Netanyahu a fost externat din spital. Mesajul transmis de premierul israelian

HotNews acum 38 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea „cu succes” a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului, relatează Reuters şi EFE, transmite Agerpres. Netanyahu a transmis pe reţeaua X

Antrenorul lui Ianis Hagi, ușurat după Rangers - Celtic 3-0: „Asta este misiunea mea”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Philippe Clement, 50 de ani, antrenorul lui Rangers, a comentat victoria din episodul de astăzi al Old Firm, , câștigat de Ianis Hagi și colegii lui cu 3-0. Nicolas Raskin:

Departamentul de Securitate Internă al SUA avertizase cu o lună înainte despre riscul de folosire a vehiculelor pentru atentate

Ziare.com acum o ora
Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) din SUA a avertizat luna trecută forţele de ordine că există o ameninţare de violenţă în timpul sărbătorilor de iarnă din partea unor indivizi solitari care s-ar putea folosi inclusiv de vehicule pentru

Şoferul camionului Tesla care a sărit în aer în faţa hotelului Trump din Las Vegas avea o rană de glonte în cap, ceea ce indică o probabilă sinucidere

News.ro acum 28 minute
Poliţia din Las Vegas a făcute publice, joi, detalii despre persoana găsită decedată în urma exploziei unui camion Cybertruck Tesla în faţa hotelului Trump din Las Vegas în prima zi a noului an. Deşi identitatea sa încă nu poate fi confirmată sută l

Pata de petrol din Marea Neagră cauzată de scufundarea a două petroliere continuă să se extindă în zona Crimeei

HotNews acum 2 ore
După scufundarea, pe 15 decembrie, a două petroliere în Marea Neagră, aproximativ 3.700 de tone de păcură au contaminat apa și nisipul din zona Crimeei. În ciuda eforturilor de curățare, pata de petrol se extinde, conform News.ro, care citează AFP.

Un copil de 8 ani a rezistat cinci zile într-un parc de vânătoare plin cu lei. Ce tehnici de supraviețuire a folosit

Ziare.com acum 5 ore
Un băiat de opt ani a fost găsit în viaţă după ce a supravieţuit cinci zile într-un parc de vânătoare populat cu lei şi elefanţi în nordul statului Zimbabwe, a relatat un membru al parlamentului din această ţară, potrivit BBC. Calvarul a început cân

Marcel Ciolacu: Faptul că suntem pe deplin în Spaţiul Schengen din acest an va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că intrarea completă a României în Spaţiul Schengen din acest an ”va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil”. ”Faptul că suntem pe deplin în Spaţi

Un infirmier de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu, condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente

HotNews acum 2 ore
Infirmierul Ilie Ciobănescu, care lucra la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, a fost condamnat, în primă instanță, la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente, conform publicației locale Turnul Sfatului, ca

Marcel Ciolacu, după ce România a intrat și terestru în Schengen: „Asta înseamnă mai mulți bani care vor întra în conturile firmelor noastre”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, pe Facebook, că aderarea deplină a României la Schengen este mai mult decât un moment simbolic: este o „garanție că exporturile românești vor avansa puternic în acest an”. „Faptul că suntem pe deplin în spaț

Vremea

București
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

0°/4°
Iasi
acum

joi

3°/11°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

2°/11°
vin.

3°/11°
sâm.

2°/8°
dum.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/5°
vin.

-2°/5°
sâm.

-2°/1°
dum.

-2°/1°
Timisoara
acum

joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°