Răzvan Raţ s-a accidentat la finalul ultimului meci din campionatul Ucrainei şi va rata primele două partide ale României din preliminariile Euro 2012.
Raţ a fost integralist în meciul dintre Şahtior şi Karpaty Lvov din etapa a 6-a, contribuind la golul cu care echipa sa şi-a asigurat victoria. Fundaşul stânga s-a accidentat în ultimul minut al meciului şi a povestit apoi ce s-a întâmplat.
„Am alergat după o minge şi am simţit o durere la picior. Marţi am efectuat RMN-ul, iar verdictul medicilor a fost ruptură musculară", a anunţat jucătorul.
Internaţionalul apreciază că va lipsi de pe teren 3-4 săptămâni, ceea ce înseamnă că va rata primele meciuri din campania de calificare, cu Albania pe 3 septembrie şi cu Belarus, pe 7 septembrie. În vârstă de 29 de ani, Raţ a debutat în 2002 la naţională, pentru care a înscris un gol în 66 de prezenţe.
Neşu sau Sepsi, variante de rezervă
În locul său, ca titular, Răzvan Lucescu va trebui să aleagă între Mihăiţă Neşu şi Laszlo Sepsi, ambii cu experienţă net inferioară fundaşului de la campioana Ucrainei. Absenţa lui Raţ se alătură altora mai vechi, care îi dau bătaie de cap selecţionerului.
Chivu este suspendat pentru meciul cu Albania, Goian e accidentat, Apostol nu şi-a revenit complet după o operaţie la genunchi, iar Tibi Ghioane nu joacă deloc la echipa sa de club, Dinamo Kiev.