Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locul ei e în creier, nu în inimă

Publicat in Dilema Veche, miercuri 18 august 2010 ·

Mi-ar plăcea să pot răspunde strict ştiinţific la întrebarea „Unde este localizată speranţa în creierul nostru?“. Cum nu pot, am să încerc să îmi folosesc cunoştinţele în domeniul creierului într-o manieră predominant speculativă, pentru a formula o ipoteză. Mai întîi, trebuie spus că tot comportamentul uman este produs prin activarea diferitelor arii cerebrale. Mişcarea mîinii drepte, spre exemplu, este comandată de o arie din partea posterioară şi laterală a lobului frontal stîng. Înţelegerea vorbirii este posibilă graţie unei arii situate în partea superioară a lobului temporal al emisferului dominant (emisferul stîng la dreptaci).

Avem emoţii, sentimente, prin intrarea în acţiune a unor nuclei din partea profundă a lobilor temporali (complexul amigdalian). Luarea de decizii în fiecare moment din viaţa curentă se face cu partea anterioară şi inferioară a lobilor frontali (din spatele orbitelor). Însă lucrurile nu sînt atît de simple. Creierul uman conţine aproximativ 100 de miliarde de neuroni care sînt interconectaţi într-un mod foarte complex, comunicînd prin sinapse (contactele dintre neuroni care permit transmiterea impulsului nervos). Numărul de sinapse din creier este cu mult mai mare decît numărul de neuroni, putînd ajunge la 50.000 de miliarde, un număr care este greu de reprezentat pentru noi (pentru comparaţie, Calea Lactee, galaxia în care ne aflăm, conţine 200 de miliarde de stele). Astfel, activarea ariilor cerebrale implică, de fapt, semnalizarea unor circuite de neuroni, care funcţionează cu substanţe chimice specifice, denumite neurotransmiţători. Fiecare arie a creierului foloseşte anumiţi neurotransmiţători, dintre care unii sînt excitatori, alţii – inhibitori. În plus, există miliarde de conexiuni între diferite arii cerebrale, întrucît creierul nostru este capabil să pună împreună diferite tipuri de informaţii, pe care să le organizez

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: În ianuarie 2025, salariul mediu net a scăzut cu 5,6%, față de decembrie 2024

Capital acum o ora
Salariul mediu net în ianuarie 2025 a fost de 5.328 lei, cu 317 lei mai puțin decât în decembrie 2024, adică o scădere de 5,6%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum o ora
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 3 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Trump vrea să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii cu venituri sub 150.000 de dolari pe an (secretarul comerţului)

G4Media acum o ora
Preşedintele american Donald Trump „aspiră” să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii care câştigă mai puţin de 150.000 de dolari pe an, a declarat joi secretarul pentru comerţ, Howard Lutnick, în mai multe interviuri acordate presei amer

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 15 minute
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 2 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și va fi extrădat în Republica Moldova. Fugarul are de ispășit 20 de ani de închisoare

Libertatea acum o ora
Procuratura Generală din Republica Moldova a anunțat vineri, 14 martie, că fugarul Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și vor începe procedurile de extrădare în țara condusă de Maia Sandu.

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

JD Vance, huiduit la un concert din Washington. „Ați distrus acest loc!” VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a fost huiduit de public după ce și-a făcut apariția, joi seară, la un concert al Orchestrei Simfonice Naționale la Kennedy Center din Washington, o instituție preluată recent de sustinățori ai președintelui Donald Tr

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 2 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

18°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°