Mi-ar plăcea să pot răspunde strict ştiinţific la întrebarea „Unde este localizată speranţa în creierul nostru?“. Cum nu pot, am să încerc să îmi folosesc cunoştinţele în domeniul creierului într-o manieră predominant speculativă, pentru a formula o ipoteză. Mai întîi, trebuie spus că tot comportamentul uman este produs prin activarea diferitelor arii cerebrale. Mişcarea mîinii drepte, spre exemplu, este comandată de o arie din partea posterioară şi laterală a lobului frontal stîng. Înţelegerea vorbirii este posibilă graţie unei arii situate în partea superioară a lobului temporal al emisferului dominant (emisferul stîng la dreptaci).

Avem emoţii, sentimente, prin intrarea în acţiune a unor nuclei din partea profundă a lobilor temporali (complexul amigdalian). Luarea de decizii în fiecare moment din viaţa curentă se face cu partea anterioară şi inferioară a lobilor frontali (din spatele orbitelor). Însă lucrurile nu sînt atît de simple. Creierul uman conţine aproximativ 100 de miliarde de neuroni care sînt interconectaţi într-un mod foarte complex, comunicînd prin sinapse (contactele dintre neuroni care permit transmiterea impulsului nervos). Numărul de sinapse din creier este cu mult mai mare decît numărul de neuroni, putînd ajunge la 50.000 de miliarde, un număr care este greu de reprezentat pentru noi (pentru comparaţie, Calea Lactee, galaxia în care ne aflăm, conţine 200 de miliarde de stele). Astfel, activarea ariilor cerebrale implică, de fapt, semnalizarea unor circuite de neuroni, care funcţionează cu substanţe chimice specifice, denumite neurotransmiţători. Fiecare arie a creierului foloseşte anumiţi neurotransmiţători, dintre care unii sînt excitatori, alţii – inhibitori. În plus, există miliarde de conexiuni între diferite arii cerebrale, întrucît creierul nostru este capabil să pună împreună diferite tipuri de informaţii, pe care să le organizez