Mai nou cand intru in tara Pandora pentru a raspunde comentariilor, dau de un text intitulat „Lasitatea feminina”, spunere care aprinde felinarele pe strada cu neuroni (am si io o strada, una singura, cu niste felinare mici, mici…mititele )..si imi canta in ureche „scrie Di, scrie D…”
Asa ca, pana la urma, na! m-am apucat sa scriu un text despre lasitatea masculina, nu am un titlu inca (as vrea sa fie unul mai haios asa..) stiu doar ca as vrea sa folosesc in el si cuvantul gaina, mi se pare ca rimeaza haios cu ideea de lasitate masculina, vad eu cum ma descurc…
Pornim din viata, oki? Fiindca asa imi e mai usor. Se stie deja, doar ne cunoastem de aproape juma’ an
****
V-am povestit, vara trecuta, cea mai idioata vara ever (sper ca de acum incolo verile sa nu mai fie idioate, imi ajunge, gata!) am petrecut-o alaturi de una din prietenele mele, am locuit la ultimul etaj in casa ei mareee, fuarte MARE. Pentru ca sunt o femeie lipicioasa chiar si in conditii anormale sau dureroase de viata, am patruns usor in cercul ei (lor de fapt, pentru ca sunt doi) de prieteni. Si la un moment dat, via acest cerc de prieteni, am cunoscut un barbat, care traia in paralel cu doua fete (cred ca trebuia sa scriu „baiat”, fiindca era mai mic decat mine si nici purtarile nu-l recomandau pentru calificativul „barbat”). Una focoasa si pasionala, cealalta mai stearsa si mai calma. La inceput m-a amuzat, am crezut ca sunt un trio modern, ba chiar i-am vazut intr-o ipostaza gen „Vicky &Cristina&Barcelona”, insa mi-am dat seama foarte repede ca in situatia aceea nimeni nu glumea, ele nu glumeau, ba chiar (culmea!) sufereau!
Omul, un ins dezghetat, le prinsese intr-un soi de capcana bolnava pe amandoua, iar ele stateau de planton la usa vietii lui cu randul, fiecare sperand ca va ceda cealalta. Eu il vedeam cand cu una, cand cu cealalta, imi dadeam seama ca intr-un f
