Cu puţin timp înainte de pauza dintre reprize a meciului de eliminare din Cupa Mondială între Anglia şi Germania, din data de 27 iunie, mijlocaşul englez Frank Lampard a şutat spre poartă, mingea lovind bara transversală şi ricoşînd în pămînt, depăşind în mod evident linia porţii. Portarul Manuel Neuer a apucat mingea şi a repus-o în joc. Nici arbitrul de centru, nici cel de tuşă – ambii încă înaintau pe teren, aflîndu-se într-o poziţie nefavorabilă pentru a judeca faza –, nu au semnalat golul, şi meciul a continuat. După meci, Manuel Neuer, portarul german, a spus următoarele: „Am încercat să nu reacţionez către arbitru şi doar să mă concentrez pe ce se întîmpla. Am realizat că mingea a fost peste linia porţii şi cred că modul rapid în care am continuat jocul l-a păcălit pe arbitru să creadă că faza nu se terminase“. Spus pe şleau: Neuer a trişat şi apoi s-a mîndrit cu asta.
După orice standarde normale de etică, ce a făcut Neuer este greşit. Dar faptul că Neuer juca fotbal înseamnă că unica regulă etică este „cîştigă cu orice preţ“? În fotbal, o asemenea gîndire pare a fi predominantă. Una dintre cele mai cunoscute întîmplări de acest fel a fost golul înscris de Diego Maradona la Cupa Mondială din 1986, în meciul Argentina – Anglia, pe care l-a descris mai tîrziu ca fiind marcat „puţin cu capul lui Maradona şi puţin cu mîna lui Dumnezeu“. Reluările nu au lăsat nici un dubiu că mîna lui Maradona marcase golul. Douăzeci de ani mai tîrziu, el a recunoscut, într-un interviu pentru BBC, că s-a purtat intenţionat ca şi cînd fusese gol, spre a-l induce în eroare pe arbitru.
Ceva asemănător a avut loc anul trecut, în noiembrie, într-un meci Franţa – Irlanda, în urma căruia se decidea care dintre ţări merge la Cupa Mondială. Atacantul francez Thierry Henry a atins mingea cu mîna, pentru a o controla şi a o pasa coechipierului său, care a marcat golul decisi