Ajunşi în situaţia de a avea un buget redus de vacanţă, tot mai mulţi ieşeni aleg să-şi petreacă concediul la singurul ştrand din oraş. Sursa: Maria CrausSursa: Maria Craus
1 /.
În acest weekend peste 3.000 de ieşeni au mers la ştrandul municipal de pe strada Cicoarei pentru a scăpa de caniculă. Perioada vacanţei ridică numărul încasărilor şi în timpul săptămânii, când majoritari la ştrand sunt copiii.
“În weekend avem o medie de 1.300- 1.400 de vizitatori pe zi iar în timpul săptămânii aproximativ 900 de ieşeni trec pragul ştrandului. Recordul absolut a fost atins în ziua de 1 august, când la ştrand au venit aproximativ 1.700 de ieşeni. Bazinele de înot în aer liber sunt o destinaţie predilectă în vreme de caniculă, în plus ştrandul municipal are tarife accesibile, printre cele mai mici din ţară, ceea ce îl face foarte căutat”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.
Cel mai recent bilanţ al municipalităţii arată că în prima săptămână a lunii august ştrandul a fost vizitat de 8.000 de persoane.
Baie de soare şi trei bazine de înot la un preţ de 4 lei pe zi
Ştrandul din Iaşi este deschis de luni până dumincă, între orele 10.00 – 19.00 şi are un bazin olimpic pentru adulţi, un bazin pentru copii şi unul cu o adâncime minimă de 0,60 metri, iar cea maximă de 2,60 metri.
Pentru o zi petrecută la ştrand adulţii plătesc o taxă de 4 lei, în timp ce copii până în şapte ani şi pensionarii beneficiază de un tarif redus de 1 leu. Închirierea unui şezlong costă 2 lei pe oră, la fel şi închirierea unei umbrele.
“Apa este curată, plaja destul de încăpătoare, sunt condiţii bune. Îi aduc pe copii în weekend ca să se bălăcească, ne distrăm şi noi, ne mai trece dorul de mare pentru că anul ăsta nu ne putem permite un concediu în adevăratul sens al cuvântului”, a spus Magdalena Cioban