Statisticile privind educaţia românilor la sfîrşit de secol XIX nu erau deloc de natură a te face să îţi sufleci mînecile cu voioşie şi să te apuci de treabă: sărăcie lucie, instituţii de învăţămînt puţine şi precare, analfabeţi majoritari, încercări eşuate ale precedenţilor miniştri de a reforma şcoala. În aceste condiţii, Spiru Haret a refuzat o carieră de profesor universitar în străinătate, pentru a se dedica realizării schimbărilor esenţiale, necesare învăţămîntului românesc. Înainte, însă, de a accepta funcţia de ministru, a lucrat 18 ani ca inspector şcolar şi secretar general în Ministerul Instrucţiunii Publice. În tot acest timp, a realizat nenumărate analize, rapoarte privind starea şcolilor, studii care îi vor fi de folos în pornirea reformei.
În 1897 era inaugurată prima grădiniţă din România. Ministrul Instrucţiunii Publice de atunci, cel care a hotărît, în anii următori, construirea a încă 168 de instituţii de educaţie pentru preşcolari, era Spiru Haret. Cei opt ani ai săi de ministeriat sînt, fără doar şi poate, anii cei mai buni, cei mai fecunzi ai învăţămîntului românesc: au fost construite aproape 2000 de şcoli, numărul analfabeţilor a scăzut cu 17 procente, în fiecare an erau create aproximativ 200 de posturi de învăţători, au fost înfiinţate şcolile pentru adulţi şi cantinele şcolare.
DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajos Printre primele obiective ale reformei dorite de Spiru Haret a fost acela de a îmbunătăţi calitatea profesională a învăţătorilor: a reorganizat şcoala normală – a introdus, printre altele, ca materii obligatorii pentru dascăli studiul contabilităţii, pregătirea şi susţinerea unei conferinţe –, a înfiinţat Biblioteca Pedagogică, unde erau tipărite traduceri din literatura internaţională de specialitate, i-a ajutat pe învăţătorii de la sate să-şi construiască propriile
