Judoka craioveană Amalia Doană, legitimată la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“ - CSM Craiova - Steaua Bucureşti, s-a întors cu două medalii, ambele de bronz, de la Campionatul Balcanic, desfăşurat weekend-ul trecut, în oraşul Kikinda din Serbia. Eleva lui Mihai Voinea a luat startul atât la cadeţi, cât şi la juniori, la categoria de greutate 44 de kilograme.
La cadeţi, Doană a avut trei meciuri, s-a impus în două, cu Marina Damnjanovic (Serbia), Paraskevi Mpekiari (Grecia), dar a pierdut în faţa bulgăroaicei Borislava Damyanova. La juniori, judoka din Bănie a câştigat doar un meci din cele cinci, în faţa sportivei Eleni Mpaltsidou (Grecia) şi a fost învinsă de sportivele Borislava Damyanova (Bulgaria), Aleksandra Mikic (Serbia) şi Julijana Savic (Serbia). Antrenorul Amaliei, Mihai Voinea, declarase înainte de Balcaniadă că sportiva sa are ca obiectiv cucerirea medaliei de aur, pentru a-şi păstra titlul cucerit anul trecut, iar după încheierea concursului din Serbia a declarat: „Sunt cam dezamăgit că a luat doar bronz, dar cred că şi sportiva mea este dezamăgită. Nu s-a mobilizat suficient, mai ales că ştia că pentru medaliile de la Campionatul Balcanic nu se fac premieri, nici de la club, nici de la Federaţie. Ea este dezamăgită că nu s-a calificat la Campionatul European. Am discutat cu ea şi sperăm că va face un sezon de toamnă bun. Următorul concurs va fi în luna septembrie, la Drobeta Turnu Severin, Campionatul de Ne Waza (luptă la sol)“.
Judoka craioveană Amalia Doană, legitimată la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“ - CSM Craiova - Steaua Bucureşti, s-a întors cu două medalii, ambele de bronz, de la Campionatul Balcanic, desfăşurat weekend-ul trecut, în oraşul Kikinda din Serbia. Eleva lui Mihai Voinea a luat startul atât la cadeţi, cât şi la juniori, la categoria de greutate 44 de kilograme.
La cadeţi, Doană a avut trei meci