Ideea unei sinteze a situaţiei vânzărilor pe piaţa autohtonă de artă, acum, în perioada vacanţei de vară, când casele de licitaţii îşi pregătesc ofertele din luna septembrie, ar induce sentimentul unui neavenit gest repetitiv. Oricum, am abordat, periodic, acest subiect - atunci când evenimentele de la bursa de artă impuneau un act explorator - fie când vânzările scădeau dramatic, fie când se făcea simţită revigorarea acestora. Desigur, nu poate fi vorba - în acest an al intensificării crizei economice şi financiare din România - de vânzări spectaculoase, decât dacă luăm în calcul situaţia generală de pe piaţa autohtonă. O piaţă haotică, în care transpare componenta financiară a fenomenului, mai exact dimensiunea câştigului cu orice preţ, în defavoarea pasiunii pure pentru artă; în care vânzările sunt apanajul întâmplării, şi nu al adevăratei cunoaşteri a valorii unui bun cultural. În plus, piaţa autohtonă de artă a fost "virusată" şi de criza politică şi socială, de scăderea dramatică a nivelului de trai al românilor. În acest context, s-a pierdut, în ultima perioadă, ceea ce se cheamă "bucuria privirii". Publicul iubitor de frumos şi publicul avizat s-au îndepărtat, treptat, de evenimentele culturale în care se atrăgea atenţia asupra fenomenului artistic. Muzeele şi galeriile de artă sunt frecventate de o categorie restrânsă de vizitatori - de obicei, artişti plastici şi pensionari care mai sunt interesaţi de această zonă cultural-artistică. S-a instaurat, aşadar, sărăcia "privirii"; inutilitatea ei. E adevărat, sofisticarea tehnologică, în era electronicii, a avut şi are o contribuţie substanţială în acest sens (cei interesaţi preferă să navigheze pe internet, să acceseze site-uri de artă, de la domiciliu, să se retragă într-un fel de tăcere mută, să evite întâlnirea, "pe viu", cu imaginea originală). Ca atare, experienţa senzorială a intrat în penumbră. Iar