Ultimul incident, care a avut loc pe pista Aeroportului din Caransebeş, atunci când Cristian Ungur a intrat cu maşina în public şi a bagat patru oameni în spital i-a determinat pe oficialii de la Federaţia Română de Motociclism să ia în discuţie o posibilă renunţare la astfel de competiţii.
Intrarea pe pista de concurs a unui autoturism condus de un şofer beat şi arderea în totalitate a unei motociclete au scos în evidenţă o mulţime de minusuri în organizarea competiţiilor moto de pe Aeroportul din Caransebeş.
Minusuri acceptate de toată lumea, inclusiv de Federaţia Română de Motociclism, forul suprem care ar fi trebuit să interzică desfăşurarea evenimentului în condiţiile în care a constatat că nu există suficiente măsuri de siguranţă pentru protejarea piloţilor şi a spectatorilor.
“Conform Legii 4/2008, fiecare organizator de competiţii, fie că este competiţie de nivel local, de nivel zonal sau de nivel naţional, în funcţie de gradul de risc care se stabileşte împreună cu jandarmeria, are mai multe atribuţii.
În primul rând, orice organizator de competiţii trebuie să anunţe Inspectoratul Judeţean de Jandarmi cu cinci zile înainte de începerea competiţiei. Orice competiţie sportivă trebuie să aibă o firmă de pază şi securitate, care se ocupă de siguranţa şi securitatea participanţilor, mă refer atât la sportivi, arbitri, cât şi spectatori”, susţine Liliana Dacica, directorul Direcţiei pentru Sport Caraş-Severin. Sunt lucruri pe care organizatorii nu le-au făcut.
Ultima cursă
Lucian Popoviciu explică şi de ce: „În 15 ani de când organizăm astfel de curse am fost feriţi de incidente. Nici dacă aduceam 100 de jandarmi acel nebun nu putea fi oprit”. Federaţia Română de Motociclism a închis ochii tocmai pentru ca în România să mai existe curse de motociclism viteză. „Am fost obligaţi să acceptăm