Faţă de anul 2002 concentraţiile de substanţe poluante sunt de trei ori mai mari din cauza celor 38 de instalaţii cu potenţial de poluare apărute, dar şi a utilizării ineficiente a energiei.
Principalele surse de poluare sunt instalaţiile cu potenţial mare de poluare provenite din instalaţii industriale, complexe zootehnice cu capacităţi foarte mari de producţie, emisiile vehicolelor de transport, dar şi populaţia. „Dioxidul de sulf în cantităţi mari duce la afecţiuni pulmonare cronice, monoxidul de carbon duce la anemii iar oxizii de azot sunt poluanţi iritanţi care provoacă bronhopneunopatii“, explică epidemiologul Camelia Truică.
Concentraţii triple
Din 2008 până în prezent au apărut 38 de firme care dispun de instalaţii ce pot polua grav mediul. Printre aceştia se numără şi Saint Gobain, Tenaris, Silcotub Aldis, Avicola, Comceh, Nutricom, Prio Bio Combustibil SRL. Aceştia şi-au primit avizele de mediu de la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Piteşti. „Faţă de alte judeţe la noi au apărut mult mai multe firme cu potenţial mare de poluare în numai opt ani“, spune Viorel Ionescu, director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Călăraşi. Au crescut concentraţiile de poluanţi care pot afecta grav starea de sănătate a populaţiei. Emisiile de dioxid de sulf, rezultat al arderilor din instalaţiile cu potenţial mare de poluare (IPPC), dar şi din centrale termice, transport s-au triplat comparativ cu anii anteriori.
În 2009, conform Raportului de mediu afişat pe site-ul APM Călăraşi, s-au înregistrat patru cazuri de methemoglobinemii acute infantile generate de apa de fântână în localităţile Independenţa, Vâlcelele, Dorobanţu şi Mănăstirea. Asta este de fapt o intoxicaţie acută cu nitriţi care se întâlneşte la copii şi care poate provoca şi decesul.