* tatăl, în vârstă de 23 de ani, s-a ales cu dosar penal
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Însurăţei, s-a ales cu dosar penal după ce a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră. Fata, de numai 14 ani, a rămas gravidă şi, în urmă cu două luni, a dat naştere unui copil. Astfel, în ziua de 17 august, agenţii de la Poliţia oraşului Însurăţei s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada iunie 2008 - august 2010, minora S.C., din oraş, a întreţinut relaţii sexuale cu Constantin Dateş, din aceeaşi localitate. În urma acestei relaţii, la data de 25 iunie, minora a născut.
"Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor", a declarat inspectorul Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. * tatăl, în vârstă de 23 de ani, s-a ales cu dosar penal
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Însurăţei, s-a ales cu dosar penal după ce a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră. Fata, de numai 14 ani, a rămas gravidă şi, în urmă cu două luni, a dat naştere unui copil. Astfel, în ziua de 17 august, agenţii de la Poliţia oraşului Însurăţei s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada iunie 2008 - august 2010, minora S.C., din oraş, a întreţinut relaţii sexuale cu Constantin Dateş, din aceeaşi localitate. În urma acestei relaţii, la data de 25 iunie, minora a născut.
"Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor", a declarat inspectorul Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.