Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD, momentul răfuielii

Publicat in Jurnalul, joi 19 august 2010 ·

Schimbul de replici foarte acide dintre Victor Ponta şi Mircea Geoană anunţa o mişcare neinspirată a principalului partid de opoziţie. Când era puterea mai înghesuită şi mai prost văzută, prăbuşindu-se în opţiunea populară ca un calup de gheaţă în ocean, hop vine PSD cu o mână de ajutor. Şi mută atenţia opiniei publice pe răfuiala internă de la stânga, salvând pentru moment dezintegrarea structurii portocalii. Nu-i nici un secret pentru nimeni faptul că Victor Ponta s-a declarat foarte dezamăgit de prestaţia din campania prezidenţială a lui Geoană, mai ales cea din confruntarea finală.

Cert este că acolo fostul prezidenţiabil a dezamăgit foarte multă lume. N-are rost să mai dezgropăm morţii. Frustrarea pierderii la mustaţă a unei competiţii politice care părea ca şi câştigată de PSD s-a amplificat. Ea a devenit miza schimbării lui Geoană din funcţia de preşedinte al partidului. Puţină lume se aştepta ca tânărul Ponta să devină liderul unei formaţiuni pentru care trecutul, cu oamenii săi, înseamnă atât de mult. S-a întâmplat minunea, iar fostul preşedinte intra deja în colimator. Ideea de răfuială apărea din ce în ce mai des. Nici acum nu s-au stins ecourile dezbaterii privind schimbarea lui Geoană din fruntea Senatului. Fiecare dintre protagonişti se acuză de existenţa unei agende ascunse, plină de aranjamente cu preşedintele Băsescu. Şi înclin să cred că ambele tabere au aşa ceva...

Ceea ce se întâmplă acum cu Mircea Geoană în PSD s-a întâmplat cu Adrian Năstase în 2005. Destui PSD-işti l-au acuzat atunci pe fostul ministru de Externe de înlăturarea fără scrupule a celui care-i fusese mentor şi promoter politic. Spunea atunci Geoană că Adrian Năstase trebuie mai întâi să-şi rezolve problemele cu justiţia şi cele de imagine şi apoi să-şi pună problema revenirii la vârful partidului. Geoană acum, ca şi Năstase atunci, este perdantul prezidenţial

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 51 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 28 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°