Businessurile de miliarde se mută în spaţiu: transport şi turism cu nave private, noi medicamente dezvoltate în imponderabilitate, extracţie de minereuri de pe asteroizi, energie solară. Noua politică spaţială americană privatizează Cosmosul. În următorii 20 de ani, noi medicamente se vor dezvolta în spaţiu, energia solară va fi folosită la potenţialul maxim, iar extracţia de minereu de pe asteroizi va deveni realitate.
NASA a ţinut dintotdeauna sub control construcţia şi operarea flotei de nave care a dus astronauţii pe Staţia Spaţială Internaţională. Din cauza subfinanţării sistemului, Statele Unite îşi asumă riscul de a anula propriul program spaţial aflat în derulare. În februarie 2011, Endeavour va realiza ultima misiune pentru programul Space Shuttle.
Mai citiţi şi:
Profesoară în România, astronaut în America
Pentru prima dată de când John Glenn a zburat în 1962, Statele Unite nu vor mai avea nicio navetă şi nicio posibilitate proprie de a trimite oameni în spaţiu. „Prin noua politică spaţială, administraţia Barack Obama foloseşte la maximum potenţialul companiilor private americane", explică Dumitru Prunariu, astronautul român care a călătorit în spaţiu în 1981, la bordul unei nave Soyuz.
CURSA PRIVATĂ
SpaceShipOne a fost prima navetă experimentală privată care a deschis drumul către competiţia pentru cucerirea spaţiului. Cel care i-a simţit potenţialul a fost miliardarul britanic Richard Branson, fondatorul grupului Virgin, care s-a asociat cu Burt Ruton, a cumpărat licenţa de exploatare de la Paul Allen şi a dezvoltat SpaceShipTwo. Construcţia a fost finalizată la sfârşitul anului trecut şi acum este în perioada de testare.
Cel mai recent zbor a avut loc luna trecută, pentru prima dată cu echipaj la bord. Richard Branson a pus deja în vânzare bilete pentru călătorii în spaţiu la bordul SpaceShipTwo, î