Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: S-au întors acasă de la peste şapte mii de metri altitudine

Publicat in Adevarul, joi 19 august 2010 ·

Expediţie pe vârful Khan Tengri încheiată cu succes pentru şase alpinişti arădeni. Astăzi, aceştia, s-au întors cu bine acasă, obosiţi, dar multumiţi de reuşita lor. Sergiu Jiduc şi Aurel Sălăşan, au reuşit să ajungă în vârf.

Echipa a fost formată din şase membri ai Clubului Explorer-Arad. şi două persoane de la Asociaţia Altitudine, cu vârste cuprinse între 19 şi 50 de ani. Expediţia nu a fost lipsită de evenimente, iar câţiva membri ai echipei nu au reuşit să se aclimatizeze.

”A fost o experienţă extrem de grea. Nu m-am aclimatizat prea bine după şapte nopţi în tabăra de sus şi a trebuit să renunţ la ascensiune. E fantastic că am reuşit”, a spus Virgil Ban, 49 de ani, de la Clubul Explorer-Arad.

Expediţia a durat aproape o lună, iar arădenii au parcurs mai multe etape, cu opriri în două tabere principale - la 2200 de metri pentru aclimatizare şi la 4000 de metri pe un gheţar, al treilea gheţar montan ca altitudine din lume - şi în trei tabere superioare la altitudini de 4500 de metri, 5500 de metri şi 5900 de metri.

“Foarte dur. Mai mult am supravieţuit decât am trăit. Până la urmă am reuşit cu doi dintre colegii noştri”, a povestit Ovidiu Găvănescu, 50 de ani.

După şase nopţi la 5.900 de metri în condiţii neprielnice, arădenii Sergiu Jiduc şi Aurel Salaşan au reuşit să urce pe Khan Tengri, cunoscut sub numele de „Stăpânul Spiritelor”. Potrivit reprezentanţilor clubului, Sergiu Jiduc este cel mai tânăr alpinist român care urcă un vârf de peste 7.000 de metri.

”Nu am reuşit din prima încercare pentru că vremea s-a stricat. Au fost -35 de grade Celsius. Am fost blocaţi în tabără din cauza zăpezii. Chiar şi ghizii ruşi spun că este un munte foarte greu şi periculos”, a declarat la întoarcere Sergiu Jiduc, 19 ani.

“Am avut bagaj mult. Zona prin care am încercat ascensiunea era expusă avalanşelor. C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°