Încă unul dintre bebeluşii răniţi în incendiul de luni de la Maternitatea Giuleşti din Capitală s-a stins din viaţă azi-noapte. Micuţul a suferit un stop cardio-respirator. Sursa: MEDIAFAX
"Este unul dintre bebeluşii cu arsuri pe mai mult de 70 la sută din suprafaţa corpului şi arsuri de căi respiratorii şi care mai suferise un stop cardio-respirator în urmă cu două zile", a declarat Raluca Alexandrescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii "Grigore Alexandrescu", citată de Mediafax.
Micuţul s-a născut luni, prematur. Pentru că avea o greutate foarte mică, a fost dus la Secţia de Terapie Intensivă, unde câteva ore mai târziu a izbucnit teribilul incendiu. Numai câteva ore l-au văzut părinţii înainte de tragedie.
Tragedie în trei acte
Bebeluşul care a murit noaptea trecută este cel despre care familia fusese anunţată eronat că nu a supravieţuit incendiului. Iniţial, părinţii micuţului au primit condoleanţe de la Poliţia Capitalei şi au fost chemaţi să facă actele pentru constatarea decesului. Îndureraţi şi contrariaţi, ei au ajuns ieri la Spitalul "Grigore Alexandrescu" pentru a afla ce s-a întâmplat. Preotul de la Maternitatea Giuleşti le-a spus, după o vizită la bebeluşii care au supravieţuit incendiului, că fiul lor este în viaţă, deşi în stare foarte gravă, şi a fost botezat. Medicii au confirmat că anunţul privind decesul bebeluşului a fost o eroare. Familia Dragomirescu a subliniat că nu doreşte despăgubiri, dar că îi va da în judecată pe cei responsabili de această greşeală. În această dimineaţă, au primit vestea că micuţul lor s-a stins.
Prognostic sever pentru încă un bebeluş
În urma incendiului din Saloanul de Terapie Intensivă al maternităţii, trei sugari au murit la scurt timp. Alţi opt au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu în stare gravă, iar doi dintre ei au murit. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor micuţ