Anul trecut, Polonia a fost vedeta Europei, consemând creştere economică în condiţiile în care celelalte state agonizau în recesiune. Nici în trimestrul doi al acestui an, ţara est-europeană nu s-a dezminţit la capitolul performanţe economice şi a raportat creştere economică mai mare decât în primele trei luni ale anului.
Economia Poloniei a avansat cu circa 3,1% în al doilea trimestru comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat Michal Boni, consilier-şef al premierului Donald Tusk, în cadrul unui interviu pentru publicaţia Dziennik Gazeta Prawna, scrie Bloomberg. "Creşterea economică aferentă trimestrului al doilea se va situa la aproximativ 3,1%, poate chiar uşor mai mare", a spus Boni, adăugând că acest avans se datorează preponderent creşterii exporturilor. Comparativ, în primele trei luni ale anului Produsul Intern Brut (PIB) al Poloniei a consemnat un plus de 3% faţă de aceeaşi perioadă din 2009.
Institutul naţional de statistică de la Varşovia va publica cifrele oficiale pentru intervalul aprilie-iunie abia pe 30 august.
Polonia a fost singurul stat membru al Uniunii Europene care a reuşit să evite recesiunea anul trecut, înregistrând o creştere economică de 1,7%, însă finanţele publice ale ţării au fost puternic afectate pe fondul crizei economice, astfel că deficitul bugetar a urcat la peste 7% din PIB, forţând Cabinetul de la Varşovia să majoreze fiscalitatea
Înmormântări mai ieftine pentru polonezi. La propriu
De altfel, problemele financiare ale Poloniei sunt atât de grave, încât guvernul ia în considerare până şi posibilitatea reducerii ajutoarelor de înmormântare, scrie Financial Times. "Acest ajutor va fi stabilit mult mai aproape de standardele UE. În prezent este mult prea ridicat, ceea ce înseamnă că, în principiu, costurile cu înmormântările sunt în Polonia printre cele mai scumpe la nivel mondial