Guvernul a aprobat, ieri, mai multe acte normative necesare realizării unor proiecte de investiţii majore.
Primul-ministru Emil Boc a menţionat în acest context decizia luată în ceea ce priveşte reglementarea regimului juridic al unui teren având suprafaţa totală de 25,59 ha şi transferarea lui către Consiliul Judeţean Iaşi pentru a fi utilizat în cadrul obiectivului de investiţii care vizează dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
"Potrivit angajamentului pe care l-am luat atunci când am fost la Iaşi, astăzi am promovat proiectul de lege necesar realizării acestui obiectiv extrem de important pentru întreaga Moldovă, pentru România în ansamblu, solicitând Parlamentului adoptarea proiectului de lege prin procedură de urgenţă", a declarat şeful Executivului.
Guvernul a aprobat, de asemenea, indicatorii tehnico-economici pentru realizarea Variantei de ocolire Craiova Sud, pe o distanţă de aproape 6,3 km, lucrare care va include un pasaj rutier şi 2 intersecţii la nivel.
"Realizarea variantei de ocolire este necesară pentru decongestionarea traficului şi dezvoltarea generală a zonei, având în vedere că inclusiv compania Ford va avea astfel acces mult mai uşor la restul reţelei de infrastructură", a declarat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
Un alt act normativ aprobat se referă la transmiterea unor terenuri din judeţele Prahova şi Ilfov, cu o suprafaţă totală de peste 77 de mii mp teren intravilan, din domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi din administrarea consiliilor locale în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în vederea realizării obiectivului de interes naţional "Autostrada Bucur