Problema romilor ţine din nou prima pagină a ziarelor din Franţa. Azi, ajung în România primii 79 de romi expulzaţi. Mai vin peste o sută şi mâine şi pe 26 august. Sunt trei zboruri în două săptămâni.
Până la sfârşitul lunii, francezii trimit acasă 700 de romi în România şi Bulgaria.
Potrivit Le Post, zborul de azi spre ţara noastră este al 25-lea de la începutul anului. Iar în 2009, au fost 44, iar 10.000 de romi au fost evacuaţi.
Între timp evacuările continuă.
Chiar în această dimineaţă, mai multe tabăre de romi au fost curăţate de poliţiştii francezi, potrivit France 2.fr.
Franţa arătată cu degetul
În faţa criticilor, autorităţile de la Paris se apără şi spun că respectă în totalitate legislaţia Comisiei Europene în problema romilor, precizează sudouest.fr.
Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene care se ocupă de drepturile fundamentale ale cetăţenilor europeni, Viviane Reding, spune că Franţa trebuie să respecte normele privind libertatea de circulaţie şi de locuire.
"Ieri, pentru prima oară de la anunţul măsurilor împotriva romilor, guvernul român ridică tonul. Ministrul afacerilor de externe, Theodor Baconschi speră că va fi respecată legea pentru fiecare dintre expulzări", notează France Info.
Şi în Bulgaria au apărut voci critice. "Sunt tristă pentru Franţa, ţară simbol pentru democraţie, contribuie la stigmatizarea romilor", susţine Ilona Tomova, specialistă în problema romilor de la Academia bulgară de ştiinţe.
Doi secretari de stat români la Paris
"O parte dintre romii din România (sunt între 530.000 şi 2,5 milioane), majoritatea care locuiesc în zonele rurale şi care sunt foarte săraci, vin în Franţa pentru a scăpa de condiţiile de viaţă foarte dificile. Sunt 15.000 în Hexagon", scrie Le Parisien.
Ca să discute despre problema romilor, ministrul francez de interne, Brice Hortefeux, îi aş