La Ministerul Administraţiei şi Internelor se lucrează de zor la proiectul de modificare a Legii administraţiei publice locale. Pe scurt, acest proiect vizează desfiinţarea primăriilor de sector, un buget unic pentru bucureşteni, puteri depline pentru Consiliul General şi primarul general.
Pentru că este vorba despre o schimbare majoră a sistemului administrativ al Capitalei, atât edilii, cât şi bucureştenii ar fi trebuit consultaţi, un referendum în acest caz fiind absolut necesar. Numai că lucrurile n-au stat tocmai aşa, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin intermediul secretarului de stat Gheorghe Emacu, a trimis primarilor, dar şi parlamentarilor un chestionar, întrebările arătând clar intenţia Guvernului de a centraliza toate activităţile administraţiei locale la nivelul municipalităţii. De parcă ar fi venit de la un institut de sondare a opiniei publice, prima întrebare din chestionarul cu pricina are trei variante de răspuns, ultima reprezentând şi intenţia Executivului.
"Care consideraţi că este modelul de organizare administrativ-teritorială adecvat pentru municipiul Bucureşti?" Dacă primele două variante se refereau la păstrarea sectoarelor, ultima sună în felul următor: "Municipiul nu are subdiviziuni administrativ-teritoriale, dar are posibilitatea stabilirii, prin hotărâre a Consiliului General, a unui număr de zone funcţionale (posibil de denumit sectoare) în scopul furnizării serviciilor publice de interes local". O altă întrebare se referă la cine ar trebui să conducă Bucureştiul, mai exact, care ar trebui să fie autorităţile administraţiei publice. Primul răspuns ar fi păstrarea schemei actuale cu primar general şi de sectoare, plus consiliile general şi locale, iar al doilea se referă la păstrarea doar a unui primar şi a unui consiliu general. Dacă mai spicuim din chestionar, mai putem afla că prin noua lege se v