Tot mai des se vorbeşte în ultimul timp despre dieta mediteraneană. Acum să nu vă închipuiţi că mediteraneenii ţin vreun regim pe viaţă. Nu, e vorba doar despre un stil de viaţă sănătos, care se caracterizează prin mese pline de fructe şi legume, peşte şi fructe de mare, ulei de măsline, condimente şi câte un pahar cu vin.
Spaniolii şi francezii din sud, italienii şi grecii, turcii sau evreii, toţi folosesc în esenţă aceleaşi produse de bază, însă combinaţiile neaşteptate şi condimentele nasc mâncăruri unice şi atât de diferite, astfel că le poţi recunoaşte bucatele cu ochii închişi.
Dacă am zis Sicilia, am zis ton, ulei de măsline şi vin de Marsala! Dacă te trezeşti dimineaţa şi te duci în port, la Trapani, de exemplu, poţi să-ţi iei direct din bărcile pescarilor peşte, caracatiţe, calamari şi scoici vii sau poţi să treci strada şi să intri în piaţa de peşte, de unde îţi poţi alege o felie de ton, mare cât o farfurie. Mai faci câţiva paşi şi găseşti la tonete pastramă de ton sau peşte sabie, icre sau lapţi conservaţi, caracatiţă uscată, dar, mai ales, usturoi de Nubia.
Usturoiul de Nubia, acum specific bucătăriei siciliene, dar provenind de fapt din sudul Egiptului, era cunoscut încă din Antichitate, fiind nelipsit în bucătăria egipteană. El are o cămaşă roşie-trandafirie, e tare, aromat, nu se înverzeşte şi nu îşi alterează gustul ca cel chinezesc cu care este intoxicată piaţa românească. De fapt, usturoiul este specific bucătăriei meditaraneene, indiferent cum e pus în mâncare, întreg sau zdrobit. Francezii din zona Nissei, de exemplu, au nişte farfurioare speciale, cu striuri, zgâriate când lutul era umed, pentru a rade usturoiul foarte fin. Dacă ne place usturoiul, dar nu vrem să mirosim deloc, putem să punem în mâncarea aproape gata un căţel sau doi, întregi, şi să-i scoatem la sfârşit.
Cimbrul, coriandrul, m
