Banca Naţională a României (BNR) a transmis joi, prin intermediul purtătorului de cuvânt că, în urma evaluărilor comisiei interne de analiză, moneda aniversară cu Miron Cristea - primul patriarh al BOR - nu va fi retrasă din circulaţie, aşa cum au cerut directorul Muzeului Holocaustului din Washington şi cel al Institutului „Elie Wiesel" de la Bucureşti.
Redăm, mai jos, comunicatul BNR în integralitatea lui:
Referitor la scrisorile primite de Banca Naţională a României din partea domnului Radu Ioanid, director în cadrul Muzeului Holocaustului din Washington, şi din partea domnului Alexandru Florian, directorul executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", privind includerea fostului prim-ministru Miron Cristea într-o emisiune numismatică a Băncii Naţionale a României, Mugur Şteţ, purtător de cuvânt al BNR, face următoarele precizări:
Guvernatorul BNR a dispus constituirea unei comisii interne de analiză. În urma evaluărilor, comisia a constatat:
Banca Naţională a României elaborează anual un program de emisiuni numismatice, destinate colecţionarilor. Programul este stabilit în conformitate cu competenţele legale ale BNR, pe baza propunerilor scrise, trimise în prealabil de principalele instituţii din viaţa publică românească. La definitivarea programului, BNR se consultă cu Academia Română, Biserica Ortodoxă Română, Ministerul Culturii, Departamentul Cultelor, alte ministere, instituţii guvernamentale şi de cultură. Emisiunile numismatice ale Băncii Naţionale sunt dedicate atât personalităţilor şi evenimentelor marcante din istoria României, care au contribuit decisiv la dezvoltarea societăţii româneşti, a patrimoniului naţional de cultură şi civilizaţie, cât şi personalităţilor şi evenimentelor internaţionale care au marcat evoluţia culturii şi civilizaţiei universale.
În 2010, la solicitarea