Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bergenbier angajează oameni de vânzări pentru a acoperi magazinele mici

Publicat in Ziarul Financiar, joi 19 august 2010 ·

Mihai Ghyka, CEO al Bergenbier: În ceea ce priveşte modificarea reţetei, revenirea la culoarea galbenă a însemnat şi o îmbunătăţire a acesteia, către o bere cât mai completă şi masculină. Cel mai important lucru este că la începutul acestui an am luat o serie de decizii care încep să dea roade, iar semnalele din piaţă sunt pozitive.

Producătorul Bergenbier, numărul trei în piaţa locală a berii care a anunţat recent că va închide fabrica de la Blaj urmând a disponibiliza peste 170 de angajaţi, şi-a mărit echipa de vânzări cu 12% de la începutul acestui an cu scopul de a creşte vânzările companiei în magazinele de cartier.

"În anul 2010, forţa de vânzări a Bergenbier S.A. a crescut cu 12%", a declarat Mihai Ghyka, directorul general al Bergenbier SA, parte a grupului StarBev.

Reprezentanţii companiei nu au precizat însă câţi oameni lucrează în vânzări.

Ghyka nu a oferit mai multe detalii legate de strategia şi obiectivele companiei însă recrutările pentru creşterea echipei de vânzări nu s-au încheiat în condiţiile în care doar luna aceasta Bergenbier a postat şase anunţuri pe site-urile de recrutare online pentru mai multe judeţe din întreaga ţară. Potrivit acestor anunţuri, zonele în care Bergenbier SA caută agenţi de vânzări în prezent sunt Cluj, Bihor, Caraş-Severin, Bacău, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Bucureşti.

Obiectivul urmărit de producătorul berilor Bergenbier şi Beck's prin creşterea forţei de vânzări este dezvoltarea companiei pe canalul de retail tradiţional prin creşterea volumului de vânzări către magazinele de cartier şi consolidarea prezenţei mărcilor din portofoliu la nivelul zonelor pentru care recrutează, potrivit informaţiilor publicate în cadrul anunţurilor de recrutare.

Bergenbier SA, fosta InBev România, a fost vândută de Anheuser-Busch InBev către fondul de investiţii CVC Capital Partners la finalul anului trecut î

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România. Zona unde s-a produs și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 45 minute
Un cutremur s-a produs vineri dimineața, 22 noiembrie, în zona Vrancea, anunță Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). „În ziua de 22 Noiembrie 2024, la ora 06:07:05 (ora locală a României), s-a produs în zon

Trump şi-a ales noul procuror general

Mediafax acum o ora
Decizia vine la câteva ore după ce Matt Gaetz s-a retras din cursă din cauza opoziţiei senatorilor republicani, care au avut rezerve legate de acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit la adresa sa, subliniază The Guardian. Bondi este o susţinăto

Cod roşu de vânt puternic în mai multe județe. Rafale și de 120 km pe oră în Cluj

HotNews acum 37 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineaţa patru avertizări nowcasting Cod roşu şi Cod portocaliu de vânt puternic, valabile în zone şi localităţi din judeţele Cluj, Caraş-Severin şi Sibiu. Potrivit meteorologilor, până la

Bitcoin se apropie de pragul de 100.000 de dolari, stimulat de perspectivele unei reglementări mai favorabile în SUA sub administraţia Trump

News.ro acum o ora
Preţul bitcoin a continuat să crească joi, ajungând aproape de pragul de 100.000 de dolari, pe măsură ce aşteptările unei reglementări mai favorabile în Statele Unite sub preşedintele ales Donald Trump au stimulat piaţa, transmite Reuters. În timpul

Alegeri prezidenţiale 2024 au început. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Mediafax acum 31 minute
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României a început vineri în diaspora, primii care şi-au putut exprima votul fiind românii din Noua Zeelandă. La secţia de votare din Auckland, 10 cetăţeni români au votat deja, toţi fiind înregistraţ

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Horoscop pentru vineri, 22 noiembrie 2024. Ziua anunță cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Relatiile sentimentale si cele cu copiii cunosc suisuri si coborasuri sau una calda, una rece. Recomandabil ar fi sa te detasezi de cei dragi, să-i lași să-și vadă de ale lor, iar tu să-ți orientezi eforturile catre un hobby. Gandeste-te ser

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 9 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 12 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Vremea

București
acum

vin.

1°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/9°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°