Două declaraţii au făcut vâlvă în ultimele 24 de ore. Una e a lui Adrian Videanu, care a spus că el ar putea să trăiască pe 1500 de lei, iar a doua a lui Iancu Petru, un etnic rom, care a spus că va rămâne în Franţa până la moarte.
Privite la rece, cea a ţiganului din Franţa este mai sinceră şi mai umană. În schimb, declaraţia Ministrului Adriean Videanu este aroganta si neadevărată.
Ca om de dreapta ce se află, Videanu ar fi trebuit să spună că nimeni nu poate trăi cu 1500 de lei pe lună, în aşa fel încât să-şi mai păstreze şi respectul de sine. Videanu are solutii! Mai propune un job, pentru cei prost plătiţi, ca şi când ofertele de pe piaţa muncii sunt atât de multe încât numai proştii nu se înghesuie să le ia. În timp ce declaraţia ţiganului arată un om aflat în căutare de mai bine, un om care vrea să îşi depăşească propria condiţie, domnul Videanu ne spune că este mai bine să ne mulţumim doar cu aerul pe care-l respirăm şi să mai lăsăm pretenţiile. Săraci, bolnavi şi proşti, probabil că aşa ne vor guvernanţii. Eventual o masă de manevră cu care să poţi face ce vrei în momentele lor electorale.
În moment de criză te-ai aştepta ca politicienii să fie alături de cetăţeni. Nu cu aroganţă, ci în mod sincer şi încurajator. În cazul Videanu ar fi sunat mai bine dacă ar fi oferit o perspectivă de timp oamenilor care trăiesc astăzi prost. Să le spui când se va sfârşi această criză care i-a adus trăiască la limita subzistenţei. Să îndemni poporul să trăiască în sărăcie este un cinism nemaintalnit.
Aşa că, cel puţin din punctul meu de vedere, rămâne mai deştept ţiganul, care a zis că rămâne în Franţa până la moarte. Dumneavoastră nu credeţi?