Gunoaie la fiecare pas, gropi în pavaje, geamuri şi uşi blocate cu plase metalice ruginite, tencuială ce stă să cadă de pe pereţi şi pasaje subterane cu urină. Toate acestea fac parte din peisajul Gării de Nord Timişoara, blocată, de trei ani, la mijlocul unui proiect de reabilitare, pentru care s-a bătut palma la Ministerul Transporturilor, cu o firmă israeliană. Când se va încheia această stare de fapt, nimeni nu poate spune cu certitudine, procesul fiind pe rol la Curtea de Arbitraj de la Paris.
Degradare şi mizerie
Privit prin ochii unui călător care pune pentru prima oară piciorul pe peronul Gării de Nord din Timişoara, renumele de “mica Vienă” pare deplasat şi ridicol. Peronul este “amenajat” cu scaune din plastic, multe rupte, pe ale căror cioturi dorm cerşetori sau, uneori, câini vagabonzi aciuaţi în zonă. Dedesubt sau alături, resturi de alimente şi ambalaje mototolite. Toalete sunt câteva, “ecologice”, e drept, dar călătorul nu se poate apropia de ele din cauza mirosului pe care îl degajă. Cu aceeaşi problemă te confrunţi şi dacă ai proasta inspiraţie de a ajunge în gară traversând pasajul subteran. Bălţi de urină garnisesc la fiecare pas treptele, prelingându-se într-un şanţ de la baza scărilor, destinat scurgerii apei cu care se spală probabil pavajele din subteran. Până să ieşi la lumină, trebuie să te uiţi de zeci de ori în spate, să te asiguri că nu eşti urmărit de hoţi de buzunare sau boschetari alcoolizaţi cu chef de harţă. Ajungi în gară : clădirea este şi ea într-o stare jalnică. Bucăţi din pereţi sunt în pericol să cadă, odată cu tencuiala cu igrasie, mai multe geamuri şi uşi au fost blindate cu plase metalice, probabil până la reluarea lucrărilor, iar în sala de aşteptare, puţini se încumetă să intre, spaţiul respectiv fiind folosit adesea de oameni ai străzii. Pe peronul care duce în s