Mesajul a fost trimis. Multumesc!

«Regele» Gică Hagi, premiat de «Naşu’» Mircea Sandu

Publicat in Libertatea, joi 19 august 2010 ·

Gică Hagia primit de la Mircea Sandu o plachetă pentru dezvoltarea fotbalului românesc.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, i-a acordat o plachetă lui Gică Hagi, drept recunoştinţă pentru ceea ce face fostul internaţional pentru dezvoltarea fotbalului românesc.

Înaintea meciurilor din cea de-a doua zi de întreceri la “Cupa Stelelor Estului”, şeful FRF a venit în mod special la Constanţa pentru a-l premia pe “Regele” Hagi. “Apreciez foarte mult acest proiect pe care îl are Gică Hagi şi, în semn de apreciere şi de respect, am ţinut să fiu prezent la Constanţa şi să îi aduc drept mulţumire o plachetă care să însemne recunoaşterea acestei activităţi. Este un câştig imens acest turneu, pe care înţeleg că Gică Hagi vrea să îl facă an de an. În mod sigur şi noi, federaţia, vom demara un turneu, cel mai probabil cu echipa naţională Under 17, în mai multe zone ale ţării”, a declarat Mircea Sandu.

“Să sperăm că viitorul fotbalului românesc se va mândri cu ce face Hagi astăzi, iar această iniţiativă trebuie să fie un exemplu pentru toate cluburile mari din ţară“, a mai spus şeful FRF. “Îi mulţumesc preşedintelui federaţiei pentru că a venit să vadă ce facem noi la Constanţa şi, aşa cum am mai spus, scopul nostru este de a-i ajuta pe copii să crească. Nu vor putea creşte decât dacă vor avea cât mai multe competiţii la care să participe“, a precizat, la rândul său, Gheorghe Hagi.

Raţ şi Cociş s-au accidentat

Răzvan Raţ (29 de ani), fundaşul lui Şahtior, a suferit o ruptură musculară duminică, în meciul cu Lvov, şi va rata partida România - Albania, din 3 septembrie, din preliminariile Euro 2012. De la debutul tricolorilor în calificările CE ar putea lipsi şi Răzvan Cociş (27 de ani), mijlocaşul lui Al-Nasr, accidentat la finele săptămânii trecute

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 2 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 7 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 3 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 3 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 5 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 4 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 6 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°