Chiar dacă pelicula începe undeva în Coreea de Nord, unde este prinsă şi torturată, oribil ce-i drept, însăşi Angelina Jolie (o parte dintre cadre semănând ameţitor cu cele de graniţă din filmul lui Chan-Wook Park, „Joint Security Area", prezentat acum câţiva ani de însuşi realizator la Institutul Francez din Bucureşti), pe parcurs o ia razna rău de tot. Ne trezim la CIA, unde Evelyn Salt e declarată de un spion rus disident (Daniel Olbrychski, cel mai cunoscut actor polonez la nivel internaţional, îndrăgit de Wajda, mai cu seamă în „Pădurea de mesteceni", pentru care ia premiu la Moscova şi de care pare să nu fi uitat nici autorul lui „Salt", care imaginează o scenă ce trezeşte amintiri silvice) cel mai mare pericol al Americii, gata să-l omoare pe preşedintele Rusiei. Pentru a vă da seama cât de stângaci e structurat totul, se presupune că vine mai-marele de la Răsărit, căreia i se dă şi un nume asemănător cu al lui Medvedev, la înmormântarea vicepreşedintelui american, ceea ce, din punct de vedere al protocolului, e foarte puţin probabil.
Pe de altă parte, foarte senzuala Jolie pândea de mult un rol în care să se dea James Bond. Iniţial, se pare că scenaristul Kurt Wimmer concepuse personajul pentru un bărbat, unii chiar susţin că ar fi fost Tom Cruise, care fiind ocupat cu „Întâlnire explozivă" sau pur şi simplu mai inspirat să nu se bage într-o chestie ridicolă, l-a refuzat, justificându-se suficient cât să nu i se închidă uşa altă dată. Astfel, Edwin a ajuns Evelyn, asumându-şi în mare parte şi cascadoriile, care dovedesc şi o oarecare doză de masochism din partea Angelinei. Regizorul Phillip Noyce, australian de felul lui, şi nebun după filme, după cum declară, nu ne-a dezamăgit atunci când a făcut „Americanul liniştit" cu Sir Michael Caine şi Brenden Fraser, nu ne-a plictisit cu „Colecţionarul de oase" cu aceeaşi Jolie, dar şi cu Denzel Washington,