"Veniturile bugetare n-au depăşit niciodată 32% din PIB, pentru că atât sunt dispuşi românii să plătească pentru serviciile furnizate de stat" ● Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR
O ştire a făcut înconjurul presei săptămâna trecută: statul român e cel mai sărac din UE, cu venituri bugetare de 32,1% din PIB, comparativ cu o medie comunitară de 42,2% şi un nivel maxim de 55,7%, văzut în Suedia. Iar soluţia la o astfel de pro-blemă este combaterea evaziunii fiscale.
Nu e prima oară când o spun. O serie de agenţi economici refuză să moară sub apăsarea de taxe a statului, refugiindu-se în economia subterană. Guvernul poate numi asta evaziune, dar de fapt e un soi de grevă fiscală.
În Suedia se văd, într-adevăr, taxe mari, cu care se colectează mult, însă impozitele sunt puţine şi transparente. Există o corelaţie clară sursă-destinaţie - statul percepe impozite semnificative, pe care apoi le dirijează către domeniile-cheie ale dezvoltării.
La noi, în România, e posibil ca povara fiscală să nu difere prea mult faţă de statul scandinav. Numai că n-avem impozite puţine şi transparente, ci o multitudine de taxe şi parataxe, care reprezintă un soi de bacşiş dat diverselor autorităţi care parazitează mediul de afaceri.
Altfel spus, banii încasaţi nu se redistribuie în interesul general al societăţii ca în ţara nordică, ci al unor grupuri de interese. Iar când contribuabilii văd că taxele plătite nu li se întorc sub formă de bunuri publice, nu le mai achită.
Şi mai există o explicaţie pentru dimensiunea redusă a veniturilor bugetare. S-a gândit cineva că, de fapt, veniturile sunt mici fiindcă PIB-ul e prea mare faţă de cât producem şi că preţurile încă prea înalte ale imobilelor sunt cele care-l umflă?!
Schimbând perspectiva, de la preţurile caselor la investiţii şi economisire, se observă că
