Beniamin Ursu, consilier local în comuna timişeana Ghiroda, a fost trimis în judecată, miercuri, pentru trafic de influenţă. În anul 2007, de un om de afaceri timişorean pentru facilitarea unei întabulări mai rapide a unei clădiri în Timişoara. Pentru ajutorul de care urma să beneficieze, afaceristul i-a oferit liderului neoprotestat 7.000 de euro. La trei ani de la plata banilor, reîntors în ţară, afaceristul a descoperit că a fost înşelat, astfel că a organizat alături de poliţişti un flagrant.
În anul 2007, Beniamin Ursu era unul dintre reprezentanţii PD-L în Consiliul Local Timişoara. În acelaşi timp, îndeplinea şi rolul de lider al comunităţii neoprotestante din oraşul de pe Bega. Politicianul a primit cei 7.000 de euro, după care omul de afaceri a plecat din ţară. Întors trei ani de zile mai târziu în Timişoara, afaceristul denunţător a avut surpriza să descopere că Beniamin Ursu nu s-a ţinut de cuvânt.
La începutul lunii iulie, omul de afaceri s-a reîntâlnit cu consilierul local, care de data aceasta reprezenta interesele comunei Ghiroda, aşezare aflată la periferia Timişoarei. Afaceristul l-a luat la întrebări pe cel denunţat, care a motivat că au apărut nişte complicaţii. Beniamin Ursu a mai cerut încă 1.000 de euro, iar câteva zile mai târziu, în momentul în care primea în mână un plic cu banii promişii, angajaţii Direcţiei Generale Anticorupţie îl încătuşau pe politician.