Uliţele unui sat din Munţii Poiana Ruscăi, grajdurile şi jumătate din case sunt făcute din marmură. Alun, satul de marmură încremenit în timpul săptămânii revine la viaţă vinerea după-amiaza şi reintră-n amorţeală totală lunea dimineaţa. Sursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIU

1 /.

Urmaşii câtorva dintre cele aproape 100 de familii care s-au bucurat de belşug aici vreme de aproape un veac se retrag la satul de marmură doar la sfârşit de săptămână, să scape de arşiţă.

Uliţa pavată cu marmură

De pe culmea Munţilor Poiana Ruscăi ce duce spre comuna Bunila, vezi din drum, jos în dreapta, o vale crestată de o dungă albă. E prea albă ca să fie un râu şi prea albă ca să fie un drum de ţară obişnuit. Când cobori constaţi că e, totuşi, un drum, pavat cu pietre de marmură.

E vechiul drum care cobora de la Alun, trecea prin pădure şi ajungea la Retişoara, apoi la Govăjdie. Nu se mai foloseşte acum pentru că porţiunea din pădure s-a stricat. Doar cei 5 kilometri din sat până la intrarea în pădure apucaseră să fie amenajaţi cu un fel de pavaj în care pietrele cubice, din granit sau alte roci, au fost înlocuite cu unele rotunjite, din marmură.

Drumul urcă cu greu din vale pe o altă culmea altui şir de dealuri înalte şi te duce spre un pâlc de aluni. În stânga e vechea carieră de marmură. Înainte începe satul. Şi pe stânga şi pe dreapta uliţei sunt doar gospodării pustii.

Fundaţiile caselor sunt făcute din pietre mari de marmură. Următorul nivel este ori din bârne de lemn, ori din cărămidă. Grajdurile însă, sunt în întregime din marmură, cu excepţia acoperişului, bineînţeles.

Fuga de arşiţa oraşului

Odată ajuns în ceea ce pare a fi "bătătura" satul