Vara lui 1990 a adus în agricultura românească primele semne ale paraginei. Legănat de valurile democraţiei, tot omul se visa proprietar peste ceva, cât de mic. Se discuta că marile proprietăţi, până atunci de stat, ar trebui distribuite populaţiei. Încet, dar sigur, pretutindeni s-a instalat provizoratul, sub umbrela căruia s-a pornit tăvălugul dezastrului.
Bunăoară, livezile şi viile tinere din judeţul Hunedoara ajunseseră într-o stare jalnică, a declarat inginerul horticol Ioan Barbu pentru România liberă. "Au murit înainte de a se naşte", descria reporterul în manieră poetică trista realitate.
Pe teritoriul comunei Romos, în ultimul an al puterii comuniste, 150 de hectare de teren fuseseră pregătite pentru a putea fi plantată viţă-de-vie. Lucrările de combatere a eroziunii solului şi celelalte amenajări costaseră 10 milioane de lei.
Până în august 1990, nici un lăstar de vie nu încăpuse în solul pregătit la Romos şi nici nu erau semne că situaţia s-ar putea schimba.
Judeţul Hunedoara se lăuda la finele lui 1989 cu mai multe livezi tinere. Cele mai multe erau întinse pe 120 de hectare şi costaseră aproximativ 20 de milioane de lei. Iureşul schimbărilor din agricultură le-a venit de hac pomilor care nu apucaseră încă să rodească.
De pildă, livada din satul Bârsău şi-a schimbat proprietarul: prin lege a revenit Asociaţiei horticole din Deva, care a refuzat să se ocupe de îngrijirea pomilor până la maturitate. Cooperativa agricolă din localitate s-a destrămat, iar asociaţia agricolă particulară creată la Bârsău nu s-a arătat interesată de livadă. În vara lui 1990, printre pomii fructiferi păşteau oile, iar livada s-a transformat, pe cale naturală, în păşune.
De munca şi milioanele de lei cheltuite pentru plantarea copacilor nu mai părea să-i pese nimănui. Vara lui 1990 a adus în agricultura românească primele semne ale pa
