Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au întors euroţiganii

Publicat in Adevarul, joi 19 august 2010 · ·

Prima tranşă de rromi alungaţi de Franţa a ajuns în România. Pe Aeroportul Băneasa au aterizat, ieri, 61 de ţigani, iar pe Otopeni alţi 14. Francezii au anunţat că vor repatria peste 400 de rromi până la jumătatea lunii viitoare.

Ţiganii din Banat au câştigat un milion de euro din excursii pe ruta Franţa -România

Din primul avion cu expulzaţi, sosit la amiază pe Aeroportul Bucureşti Băneasa, au coborât 61 de ţigani. Cu 18 mai puţini faţă de numărul anunţat oficial de Ministerul Afacerilor Externe.

Tiganu’, mai deştept decât Videanu

Ele - înflorate din batic până la conduri, ei - tricouri mulate pe burţi generoase, ochelari de soare şi pălării cu boruri largi, ăia mici - mai mult despuiaţi. Toţi cărând paporniţe obeze din rafie.

„Am 50.000 de euro în geantă"

Unii sunt mai timizi, abia aruncă o vorbă peste umăr. "Duceţi-vă, mânca-ţi-aş, în bip, bip", au fost, probabil, primele cuvinte rostite după multă vreme pe pământ românesc. Alţii, dimpotrivă, sunt degajaţi şi discută amabili cu presa. În franceză cu jurnaliştii de la France Press, M6 şi Europe 1, în româneşte cu noi şi în ţigăneşte între ei.

Citeşte şi:

Franţa demarează joi expulzarea a sute de ţigani români şi bulgari

Ţigan repatriat din Franţa: "Decât să muncesc aici pe gratis, mai bine fac acolo un ban cinstit din cerşit"

Raziile lui Sarkozy împotriva romilor amintesc de poliţia secretă nazistă

„Euroțiganii” de Bihor se întorc acasă

17 dintre ţiganii expulzaţi din Franţa sunt din Ialomiţa

"Stăteam la Grenoble de un an şi două luni", spune Mariana Şerban, de loc din Alba Iulia. Are pe lângă ea patru copii - cel mai mic, Roxana, de patru luni; cel mai mare, Alexandru, de 12 ani.

„Ce făceaţi acolo, munceaţi?", întreabă cineva. „Nuuuuuu", răspunde indignată Mariana. „Primeam de la Consil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 35 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 23 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea numărului de angajați, stabilirea unui număr ma

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°