Primarii comunelor din Mureş prin care va trece Autostrada Transilvania sunt unii dintre oamenii care aşteaptă cu mare interes începerea lucrărilor. Locurile de cazare oferite de diferiţi agenţi economici din comună pentru muncitori, dar şi eventualele locuri de muncă, ce pot apărea îi fac pe primari să se întrebe când vor începe lucrările. Aşadar, beneficiile comunelor nu mai pot fi puse sub semnul întrebării. Procedurile însă, sunt greoaie. Nici măcar nu s-a discutat cu proprietarii terenurilor pe care va fi construită autostrada pentru a fo făcute exproprierile de rigoare. Şi totuşi, când se va construi autostrada, se întreabă primarii?
Tronsonul 2B, redeschis în toamnă
Tronsonul 2B din Autostrada Transilvania urmează să fie finalizat pâna la sfârşitul lunii octombrie, în acest moment stadiul fizic al lucrărilor fiind de 75%. “În acest moment avem asfalt pe 5 kilometri din această bucată şi estimăm ca până la sfârşitul lui octombrie să finalizăm lucrarea, urmând să încheiem un protocol unde să fie trecută data de finalizare. Vom face acest lucru pentru că noi am putea lucra şi mai repede dacă am avea fondurile necesare”, a declarat Bogdan Sgârcitu, directorul de comunicare al Bechtel. Acesta a ţinut să îi expună premierului trei variante pentru continuarea lucrărilor după finalizarea tronsonului 2B. Cel mai probabil, însă, va urma tronsonul cuprins între Gilău şi Nădăşel, având în vedere avantajele aduse şoferilor, dar şi stadiul exproprierilor. Guvernul mai are de achitat companiei Bechtel 38 de milioane de euro pentru lucrările deja executate.
Am avea locuri de muncă
“La Ogra trebuie să fie capetele de tronsoane pentru segmentele Ogra Braşov şi Ogra-Turda. Numai că se spune la Târgu-Mureş deoarece este mai cunoscut. Acum ceva timp se pregăteau nişte barăci pentru ca muncitorii de la autostradă să doarmă în ele. Normal, toată lum