Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buletin de presă IPJ 19.08.2010

Publicat in Ziua Constanta, joi 19 august 2010 ·

Buletin de presă

În ultimele 24 de ore poliţiştii constănţeni au desfăşurat activităţi de prevenire, constatare, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate.

În ceea ce priveşte faptele antisociale înregistrate în ultimele 24 de ore pe raza judeţului, au fost sesizate la poliţie 20 evenimente, din care 9 evenimente împotriva avutului privat, 6 evenimente la regimul circulaţiei rutiere şi 5 evenimente de altă natură.

Ø Minor înecat

În data de 18.08.2010, ora 18.30, poliţiştii din staţiunea Mamaia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe plajă se află un minor care s-a înecat în timp ce făcea baie în mare.

Lucrătorii de la Ambulanţă ajunşi la faţa locului au efectuat manevrele de resuscitare până în jurul orei 19.30 când s-a declarat decesul minorului.

Din verificările efectuate, poliţiştii au identificat persoana decedată ca fiind un minor în vârstă de 8 ani, din Bistriţa.

Acesta venise împreună cu părinţii şi erau cazaţi în staţiunea Costineşti. Cadavrul a fost depus la morga Cimitirului Central Constanţa, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului.

Ø Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere

În data de 17.08.2010, politistii rutieri l-au depistat în trafic pe B. Sergiu, din Constanţa, care a condus un autoturism pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat.

În cauză s-a întocmit dosr penal.

În data de 17.08.2010, politistii rutieri l-au depistat în trafic pe A. Asan, de 30 de ani, din Lumina, care a condus un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

În ziua de 18.08.2010, ora 20:00, poliţiştii Secţiei 2 l-au depistat în trafic, pe varianta Constanţa-Ovidiu, pe B. Marius Nelu, de 27 de ani, din oraş Ovidiu, care conducea un autoturism fără a poseda perm

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 58 minute
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum 23 minute
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Procurorul general anunţă că sunt analizate întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu este vizat în două dosare

G4Media acum 56 minute
Procurorul general, Alex Florenţa, a oferit marţi noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Astfel, Călin Georgescu este vizat în două dosare, respectiv cel în care a fost pus dej

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°